Presa internaţională, despre protestele din Piaţa Victoriei împotriva primarului Firea

E.b. | 03.12.2017

Presa internaţională a scris, sâmbătă, despre protestele care au avut loc în Capitală, după decizia primăriei de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, conform News.ro.

Pe aceeași temă

 

 

 “Protestatarii români opresc construirea unui târg de Crăciun în locul manifestaţiilor anticorupţie”, notează Reuters, citată de News.ro, adăugând că au avut loc incidente între protestatari şi forţele de ordine.

 

Agenţia  Reuters subliniază că Piaţa Victoriei a fost locul unde s-au desfăşurat proteste importante la începutul acestui an şi manifestaţii paşnice de atunci.

 

Fără târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, notează şi Euronews, care menţionează că propunerea de construire a unui târg de Crăciun a provocat furie şi noi proteste lângă Guvern, la Bucureşti.

 

Aproximativ 30 de oameni sau strâns în Piaţa Victoriei pentru a manifesta împotriva unui târg despre care se spune că ar fi fost organizat pentru a preveni manifestaţii în zonă”, adaugă Euronews.

 

Euronews citează şi un protestatar, care a afirmat că drepturile sale sunt îngrădite şi a îndemnat mai mulţi oameni să vină la protest. “Mă deranjează totul! Mă afectează ce fac aceşti oameni. Ne îngrădesc drepturile. Dacă pierdem piaţa, înseamnă că pierde toată lumea. Deja pierdem, nu sunt sufficient de mulţi oameni aici”, a afirmat protestatarul.

 

Şi  The New York Times scrie despre protestul de sâmbătă, din Piaţa Victoriei, şi despre incidentele care au avut loc în locul emblematic de desfăşurare a manifestaţiilor anticorupţie.

 

***************

 

Sâmbătă dimineaţă au izbucnit proteste în Piaţa Victoriei din Capitală, ca urmare a deciziei primăriei de a organiza un târg de Crăciun în piaţă, în condiţiile în care aceasta a devenit locul tradiţional de desfăşurare a manifestaţiilor antiguvernamentale.

 

Au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi, o persoană ar fi fost agresată de protestatari conform Jandarmeriei, iar trei dintre manifestanţi au fost amendaţi.


De asemenea, protestatarii au demontat schelele scenei pregătite pentru târgul de Crăciun.

 

Ulterior, municipalitatea a anunţat că va muta Festivalul de colinde din Piaţa Victoriei într-un alt loc.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22