Pe aceeași temă
Ziarul francez France 24 scrie că alegerile prezidenţiale din noiembrie din România se vor desfasura în contextul situaţiei tensionate din Europa de Est. Victoria lui Victor Ponta in alegeri ar implica, in viziunea acestor jurnalisti, o diminuare a progreselor înregistrate de Justiţiei in ultimii ani, relateaza Adevarul.
Conform principalelor sondaje de opinie, candidatul PSD, în vârstă de 42 de ani, se va confrunta în turul doi cu liberalul Klaus Iohannis, un politician român de etnie germană, primar al municipiului Sibiu.
Ziariştii francezi scriu că scrutinul din noiembrie este „un test crucial” pentru România, cât şi pentru Europa Centrală, în contextul în care democraţia din mai multe ţări vecine, precum Ungaria sau Ucraina, s-a deteriorat.
Una dintre cele mai importante probleme de rezolvat pentru noul preşedinte va fi economia Romaniei, aflată din nou în recesiune tehnică, mai notează France 24.
„Cred că aceste alegeri pot fi un test de maturitate pentru România. Ţara are nevoie de un preşedinte care să ofere o viziune credibilă asupra modului în care se va dezvolta sistemul democratic şi statul de drept în România. Noul şef de stat trebuie să demonstreze că cei 25 de ani de tranziţie contează”, spune Corina Rebegea de la Centrul de Analiză Politică Europeană (CEPA).
Justiţia în pericol?
În pofida progreselor inregistrate in sistemul juridic, care au culminat cu arestarea fostului prim-ministru Adrian Năstase, mulţi se tem că alegerea în funcţia de preşedinte a unui candidat PSD ar putea diminua avansul României în acest domeniu, scriu jurnaliştii francezi
Campania electorală a fost marcată de numeroase acuzaţii penale asupra politicienilor români, iniţiate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). În numeroase ocazii, Victor Ponta a promis că va menţine independent sistemul de justiţie român, însă uneori nu s-a sfiit să critice procurorii DNA, subliniază France 24
Jurnaliştii francezi scriu de asemenea că în decembrie 2013, o coaliţie condusă de Victor Ponta a iniţiat în Parlament mai multe amendamente care ofereau „super-imunitate” pentru aleşi. Chiar dacă modificările legislative nu au fost puse în practică, acţiunea a servit drept „un apel de trezire”, notează France 24.
„Progresele din Justiţie ar putea fi inversate în două zile”, spune Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme, potrivit AFP.
Experţii consideră că o supraveghere din partea Uniunii Europene asupra justiţie din România va funcţiona ca şi o măsură de protecţie. „Mi-ar fi ruşine să cer ajutorul Bruxelles-ului pentru acest lucru”, spune Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei şi candidat în prezent la fotoliul prezidenţial.
Jurnaliştii din Franţa notează la finalul articolului că în România salariul mediu lunar este de 380 de euro, iar peste 20 la sută dintre tinerii de până în 25 de ani sunt şomeri. De asemenea, creşterea economică este estimată la 2,2 la sută pentru acest an, în scadere cu 1,3 puncte procentuale faţă de 2013.
Într-un articol publicat de Reuters este transmis faptul că „românii s-ar putea să-l aleagă președinte pe premierul Victor Ponta într-un scrutin al cărui prim tur se desfășoară duminică, oferind astfel stabilitate politică uneia dintre cele mai sărace țări ale Europei, dar stârnind preocupări cu privire la independența justiției”, relateaza Psnews.
Totodată, cei de la Reuters notează că „pe plan economic, certurile politice și evaziunea fiscală pe scară extinsă au zădărnicit orice efort de a crește standardul de viață al românilor în cei 25 de ani scurși de la căderea comunismului, dar continuitatea politică pe care ar oferi-o alegerea actualului premier în funcția de președinte va avea avantajul de a da încredere investitorilor, aceștia din urmă dorind ca Fondul Monetar Internațional să mențină acordul cu România încheiat în anul 2009”.
În articolul din Reuters sunt prezentate și declarațiile unui locuitor al localității Optași-Măgura, Ion Păun, în vârstă de 60 de ani, care spune că „ Ponta a reîntregit pensiile și salariile tăiate de regimul Băsescu, a dublat alocațiile copiilor, a redus TVA la pâine și „a realizat multe alte lucruri bune”.