Pe aceeași temă
Presedintele Traian Basescu a declarat luni, la Ministerul de Interne la instalarea in functie a lui Traian Igas, ca "este inacceptabil sa vezi pangarite simbolurile statului de cei care trebuie sa le apere". "Nu aveti nicio scuza si nicio scapare in a-mi prezenta in CSAT un raport asupra evenimentelor din 24", a spus seful statului, precizand ca nu va apela la Politia Rutiera pana la primirea raportului. In opinia presedintelui, demisia lui Vasile Blaga substituie gesturile similare care ar fi trebuit sa fie facute de cei responsabili. "Pana la prezentarea raportului, voi ramane fara asistenta politiei. Ministerul Administratiei si Internelor nu are nicio responsabilitate legata de securitatea presedintelui. Nu va mai agitati, nu aveti un presedinte in insecuritate. Doar sta la semafor, ca si voi", a mai spus presedintele.
Totodata, o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a fost convocata joi, de la ora 13.00, la cererea presedintelui. Printre subiectele anuntate de Administratia prezidentiala pe ordinea de zi a reuniunii este si aderarea Romaniei la spatiul Schengen.
Tot luni, la scurt timp dupa ceremonia de preluare a sefiei MAI, seful Politiei Romane, chestorul Petre Toba, a declarat ca raportul cerut de seful statului despre evenimentele din 24 septembrie va fi gata in urmatoarele zile.