Presedintele Basescu: Sudul Romaniei este protejat de scutul antiracheta, care a devenit operational

Fara Autor | 21.05.2012

Pe aceeași temă

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică că, în urma deciziei luată de NATO, de operaţionalizare a primei faze a scutului antirachetă, cel puţin sudul României este protejat antibalistic, din 2015 protecţia fiind extinsă pe întreg teritoriul, în urma intrării în funcţiune a bazei Deveselu, potrivit Mediafax.
 
"În momentul de faţă, prin capacitate interimară nu înseamnă o soluţie definitivă, după cum spune chiar numele deciziei adoptate astăzi. Înseamnă că NATO încă nu şi-a atins obiectivul de a avea protejate toate statele membre NATO din Europa, dar pe o geometrie variabilă, partea de Sud-Est a Europei este protejată în momentul de faţă, începând de astăzi. Aţi observat, probabil, în discursul meu, că punctul de vedere al României a fost că trebuie făcut public acest document, cu toată geografia lui.
 
Vom vedea dacă aşa va fi sau nu, dar vă pot spune că, în unele perioade, măcar parţial, teritoriul României în momentul de faţă este protejat de lovituri ale unor rachete balistice. În opinia mea, dincolo de a fi o decizie tehnică, această decizie este una politică şi ea vine să garanteze cetăţenilor din statele membre NATO, în primul rând că ne ducem la îndeplinire obiectivele", a afirmat preşedintele Băsescu, într-o conferinţă de presă, dupa intalnirea NATO de la Chicago.
 
Acoperirea scutului antirachetă operaţionalizat în această fază este variabilă, pentru că este asigurată de două nave dispuse în zona de sud-est a Europei, iar când una dintre acestea e mişcată din dispozitiv acoperirea va fi numai pentru sudul României, a adaugat Basescu.
 
"Deci, ceea ce va face siteul de la Deveselu face acum activ când o navă, când două amplasate în nişte zone din care pot îndepărta pentru sud-estul Europei, dar pentru România nu tot timpul, doar când sunt două. Când e una e doar sudul României acoperit", a spus Băsescu.
 
De asemenea, el a subliniat că, dincolo de acoperirea din acest moment a scutului, mai importante sunt "semnalul politic şi voinţa ca această capabilitate să fie funcţională la acest Summit".
 
Preşedintele a reiterat disponibilitatea României şi a SUA, când întreg sistemul va fi operaţional după 2015, de a-l integra în sistemul NATO.
 
Preşedintele a precizat că a reiterat în Consiliul Nord Atlantic şi poziţia României referitoare la Rusia.
 
"În ceea ce priveşte poziţia faţă de Rusia, am prezentat-o şi în Consiliu. România susţine o transparenţă totală a informaţiilor în raport cu Federaţia Rusă, pentru a crea condiţia de încredere. În acelaşi timp, România respinge orice soluţie prin care un terţ din afara NATO ar putea să ridice probleme de legitimitate sau să pună condiţii legate de dreptul nostru de a implementa acest sistem de protejare a cetăţenilor noştri şi a teritoriului României, într-o lume care adesea are accente de nesiguranţă", a mai declarat Băsescu.
 
Şefii de stat şi de Guvern ai ţărilor membre NATO au declarat duminică, la Chicago, operaţională prima fază a instalării scutului antirachetă destinat protejării Europei de tiruri provenind din Orientul Mijociu, a anunţat un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, a relatat AFP.
 
Este vorba despre prima dintre cele patru etape care vor conduce la instalarea completă a sistemului de apărare antirachetă, bazat pe o tehnologie americană, la orizontul anilor 2018-2020, proiect puternic criticat de către Rusia, care îl consideră o ameninţare la adresa securităţii sale şi cere să fie asociată sistemului sau, în caz contrar, să primească garanţii că acesta nu va viza capacitatea sa de disuasiune nucleară.
 
Alianţa Nord-Atlantică încearcă să convingă Moscova că ea nu consideră Rusia drept o ameninţare, spre deosebire de Iran sau de alte ţări dotate cu rachete balistice.
 
Scutul va fi compus dintr-un radar ultraputernic instalat în Anatolia (Turcia), rachete de tip SM-3 instalate la bordul unor fregate de tip Aegis staţionate în Mediterana şi din interceptori instalaţi în România şi Polonia, si va fi comandat de la baza Ramstein (Germania).
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22