Pe aceeași temă
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a declarat, miercuri, la ieşirea de la ICCJ, că dosarul în care a fost reţinut a pornit, probabil, de la "duşmănii", de la cei care "au avut judeţul Prahova până în 2012", arătând: "Nu ştiţi legea pensiilor, cu număratul de trei ori ?", relateaza Mediafax.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a plecat de la instanţa supremă, însoţit de un cadru medical care îi ţinea o perfuzie, în jurul orei 15.50, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare.
Cosma a spus, la ieşirea din sala de judecată, că are tensiune arterială 18 şi că trebuie să se întoarcă la spital.
Întrebat despre acuzaţiile din dosarul în care a fost reţinut, Cosma a spus: "Este un dosar penal cu două capete de acuzare. O să le lămurim, o să le demontăm".
CITITI SI: Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, reţinut de DNA, dus la spital
Întrebat dacă îi cunoaşte pe Răzvan Alexe şi Marcel Păvăleanu, preşedintele CJ Prahova a spus că îi ştie. În cazul lui Alexe, Cosma a spus că "a fost şef de cabinet în Bucueşti, la deputatul Razvan Turea".
Întrebat cum îi caracterizează pe cei doi, Cosma a spus: "Eu sunt dintr-o generaţie, ei din alta, nu ştiu cum să-i caracterizez".
Întrebat de la ce crede că i se trage acest dosar, Cosma a arătat că ar putea fi vorba de unele "duşmănii", iar solicitat să precizeze din partea cui, a spus: "A cui a fost judeţul Prahova până în 2012. Păi nu ştiţi legea pensiilor cu număratul de trei ori ? De la mai mulţi, care nu mai au răbdare să duc mandatul ăsta până la capăt. Nu-i ştiu, sunt denunţători, sunt martori sub acoperire", lăsând să se înţeleagă că face referire la fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase.
Întrebat în legătură cu contractele în legătură cu care este vizat în acest dosar, preşedintele CJ Prahova a spus: "Alte prostii!... Poveşti de adormit copiii".
Cosma a fost adus miercuri, la ora 12.00, cu ambulanţa de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde s-a judecat cererea procurorilor de arestare preventivă pentru corupţie, el fiind însoţit de mai multe cadre medicale şi având o perfuzie la o mână.
Propunerea de arestare preventivă a lui Cosma a fost formulată de procurorii DNA, care l-au reţinut marţi, sub acuzaţia de trafic de influenţă.
În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie l-au reţinut marţi, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, pe Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, ce avea în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice. Procurorii au cerut ICCJ şi arestarea preventivă a acestuia.
Comisia de medici cardiologi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti care l-au consultat pe Mircea Cosma a decis că acesta poate fi externat petnru a fi dus la instanţa supremă, recomandarea fiind ca şeful CJ Prahova să fie transferat la Spitalul Penitenciar Jilava, în cazul în care va fi arestat.
Marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, iar ulterior, pentru că avea tensiune foarte mare, a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde a fost internat în secţia de Cardiologie.
În dosarul în care a fost reţinut Cosma, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, a transmis, marţi, ministrului Justiţiei referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviinţarea arestării preventive a acestuia.