Presedintele CSM: Modificările Codului Penal îi vizează şi pe miniştri. Chiuariu, Ridzi, Şereş pot scăpa de răspundere

D.g. | 12.12.2013

Pe aceeași temă

"Reglementările actuale îi includ în categoria funcţionarilor publici şi pe miniştri. Odată cu aceste modificări se distrug elementele constitutive ale infracţiunii. Practic se distruge subiectul activ", a declarat preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală, informează Mediafax.

Întrebată dacă modificările aduse Codului Penal îi vizează şi pe parlamentarii suspectaţi că ar fi comis fapte penale în perioada în care au fost miniştri, cum este cazul lui Tudor Chiuariu, al Monicăi Iacob Ridzi sau al lui Codruţ Şereş, preşedintele CSM a răspuns: "Sigur că da".

Preşedintele CSM a spus, la finalul conferinţei româno-franceze cu tema "Raporturile dintre judecători şi procurori. Rolul CSM", că modificările aduse Codului Penal reprezintă "un regres major în ceea ce priveşte cadrul normativ penal din România, începând de la modul în care au fost adoptate şi terminând cu conţinutul lor".

Oana Schmidt Hăineală a precizat că CSM nu a fost consultat în această privinţă, deşi, potrivit legii, ar fi trebuit să se solicite avizul Consiliului, chiar dacă el nu este unul conform.

"Este normal ca pe tot ceea ce înseamnă actele pentru administrarea şi funcţionarea justiţiei, şi cu atât mai mult actul de justiţie în sine, să fim consultaţi, şi de regulă aceasta este practica", a precizat preşedintele CSM.

Oana Schmidt Hăineală a adăugat că, cel mai probabil, CSM nu ar fi avizat favorabil aceste modificări, dar cel puţin ar fi avut ocazia să îşi expună punctele de vedere.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22