Președintele Germaniei efectuează miercuri o vizită în România la invitația lui Klaus Iohannis

L. G. | 02.05.2022

Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Germaniei Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în țara noastră.

Pe aceeași temă

„Vizita Președintelui Republicii Federale Germania are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România și Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, document-cadru emblematic al istoriei contemporane a relației bilaterale”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Consultările Președintelui Klaus Iohannis cu Președintele Frank-Walter Steinmeier se vor concentra pe modalitățile concrete de dezvoltare și aprofundare ale relației româno-germane, care are caracter strategic, fiind definită de un dialog politico-diplomatic foarte activ, o dinamică economică în continuă creștere și contacte interumane speciale, facilitate de minoritatea germană din România și comunitatea românească tot mai numeroasă din Germania, mai precizează Administrația Prezidențială.

„Cei doi șefi de stat vor aborda, de asemenea, perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două țări, în condițiile în care Germania este primul partener comercial al României, cu schimburi însumând în anul 2021 peste 35 de miliarde de euro, și al treilea investitor în economia românească. Vor fi discutate, totodată, stimularea investițiilor reciproce și aprofundarea cooperării sectoriale”, transmite AP.

„O atenție specială va fi acordată evoluțiilor securității regionale, europene și euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Cei doi șefi de stat vor aborda, în context, sprijinul acordat Ucrainei și refugiaților ucraineni, securitatea energetică, măsurile de consolidare a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice, coordonarea pozițiilor în plan regional, european și în pregătirea Summitului NATO de la Madrid. Totodată, agenda de discuții va cuprinde aspectele legate de sprijinul activ și cuprinzător de care au nevoie, în contextul regional actual, statele din Vecinătatea Uniunii Europene, în special Republica Moldova, Georgia și statele din Balcanii de Vest, inclusiv susținerea integrării europene a acestora”, potrivit Administrației Prezidențiale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22