Pe aceeași temă
Președintele Iohannis a semnat luni decretul privind numirea Mihaelei Ciochină în funcția de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022.
Ciochină se alătură astfel lui Bogdan Licu și Iuliana Scântei, numiți judecători la CCR din partea PSD (Camera Deputaților) și PNL (Senat).
CV Mihaela Ciochină
În vârstă de 55 de ani este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din București, cu specializare în relații internaționale (1992).
A fost numită consilier prezidențial în ianuarie 2015.
Din anul 1992 și până în 2015, la momentul numirii în cadrul Administrației Prezidențiale, a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcții, de la cele de execuție până la funcția de director general al Direcției generale legislative.
A colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislației din diferite domenii și cu Institutul European din România și Institutul Național de Administrație Publică în cadrul activităților de formare continuă a funcționarilor publici.
Desfășoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
Autoare a unor articole referitoare la procedura de legiferare și statutul parlamentarului în România, dintre care amintim: „Elemente de noutate în procedura de legiferare, urmare a revizuirii Constituţiei şi regulamentelor parlamentare” (Revista de Drept Public nr. 4/2003); „Unele consideraţii privind răspunderea membrilor Parlamentului în lumina Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor” în Răspunderea în dreptul constituţional (Bucureşti, 2007).