Presedintele Iohannis a promulgat legea care interzice fumatul in spatiile publice inchise

Vlad Toma | 29.01.2016

Administratia Prezidentiala anunta intr-un comunicat că preşedintele Iohannis a promulgat legea care interzice fumatul in spatiile publice inchise. Legea urmează să intre în vigoare în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Pe aceeași temă

 

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 29 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun", anunţa comunicatul Administraţiei Prezindenţiale.


Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului in spatiile publice inchise, spatiile inchise de la locul de munca, la locurile de joaca pentru copii, in unitatile sanitare, de invatamant, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputatilor, for decizional in acest caz, transmite Hotnews.


Potrivit legii, fumatul este interzis in "orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".
 

Legea interzice fumatul in spatiile de la locul de munca si in orice loc de joaca pentru copii, fie ca este spatiu inchis sau in aer liber. Interdictia se aplica si in mijloacele de transport in comun, in unitatile sanitare, de invatamant, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului, de stat si private.
 

Fac exceptie celulele pentru detinuti din penitenciarele de maxima siguranta.
 

17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul in spatiile publice inchise, in mijloacele de transport in comun si la locul de munca.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22