Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta l-a acuzat astazi pe presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, de "ipocrizie ieftina" deoarece acesta a respins Codul Fiscal pe motiv de disciplina bugetara si probleme cu institutiile internationale, promulgand insa legea care mareste salariile demnitarilor. Ponta precizeaza ca aceste legi au fost de asemenea contestate de FMI si Comisia Europeana, neavand nici avizul Consiliului Fiscal, fapt care nu l-a impiedicat pe Iohannis sa le promulge.
Cititi mesajul postat de premierul Ponta pe Facebook:
"Mă bucur că Președintele Iohannis a promulgat rapid Legea privind pensiile speciale pentru militari și cea privind diplomații, personalul navigant și grefierii! Toate au fost promisiuni corecte ale #USL față de cei nedreptățiți de Guvernarea Băsescu / Boc / Predoiu.
Dar sper ca Dl. Iohannis să știe că și aceste legi au fost contestate de FMI și CE (ca și de Apostolii Austerității de la Consiliul Fiscal!), că au implicații bugetare structurale (pe termen lung) și că, spre deosebire de Codul #Fiscal, au doar efect social pozitiv, dar nu și economic! La fel este cazul cu dublarea alocațiilor pentru copii, promulgată cu pompa și fast pe 1 iunie!
Eu îmi asum aceste legi și le susțin din convingere social-democrată! Tocmai de aceea mă deranjează ipocrizia ieftină de a respinge Codul Fiscal pe motiv de disciplină bugetară și probleme cu instituțiile internaționale! Serios, o dată din cinci suntem responsabili și Guvernul nu? De cinci ori de stânga și o dată de dreapta? Un politicianism extrem străveziu și dăunator - sper ca Dl. Iohannis să-și găsească consilieri mai buni (și mai onești)!"
Presedintele Iohannis nu a promulgat Codul Fiscal, cerand Parlamentului sa-l reexamineze. Iohannis a avertizat ca masurile cuprinse in noul Cod vor avea consecinte importante la nivelul mentinerii consolidarii fiscale si ca e nevoie de o atitudine echilibrata care sa nu genereze disfunctionalitati. Premierul Ponta a declarat atunci ca respingerea noului Cod Fiscal este fie o decizie pur politica de blocare a activitatii economice a Guvernului si a tarii cu orice cost, fie o decizie luata in afara Romaniei si impotriva intereselor Romaniei pe care Iohannis trebuie sa o aplice cu orice risc.