Pe aceeași temă
Președintele Iohannis l-a primit dumincă, la palatul Cotroceni, pe prințul Charles, un om care ”vorbește despre România ca despre o parte a sufletului său”, cum îl descrie șeful statului, într-o postare pe Facebook.
După întâlnirea de aproximativ 40 de minute, Iohannis a postat pe contul său de Facebook:
“M-am întâlnit astăzi, la Palatul Cotroceni, cu Prințul Charles, un om care prețuiește România și care ne promovează locurile transilvane oriunde merge în lume. Mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu el, mă bucur că ne reprezintă și că vorbește despre România ca despre o parte a sufletului său”.
Prințul Charles vizitează de câteva ori pe an Transilvania, unde a cumpărat câteva case țărănești, și s-a implicat în mai multe proiecte de conservarea a mediului natural și a pădurilor din România.
Ultima oară, prințul Gharles a fost primit la Cotroceni în iunie 2013.
"Unul din motivele pentru care întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să revin în România este frumuseţea naturală extraordinară a peisajelor sale şi a pădurilor sălbatice virgine din Munţii Carpaţi", spunea în 2013 prinţul Charles, precizând, însă, că, din păcate, "toate acestea pot să dispară cu rapiditate".
"În anumite zone deja este prea târziu şi situaţia se înrăutăţeşte în fiecare zi. Se estimează că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră. Iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate", a spus prinţul Charles.
El a precizat că acest lucru este important, întrucât "România este unul dintre puţinele locuri din Europa în care există întinderi largi de astfel de ţinuturi încă sălbatice". "De fapt, Munţii Carpaţi din România cuprind cele mai vaste zone de pădure virgină din Europa Centrală şi de Est. Aceste păduri sunt o adevărată sărbătoare a biodiversităţii, excepţional de bogate atât ca faună, cât şi ca floră", a spus prinţul Charles, precizând că aceste păduri găzduiesc cea mai mare populaţie supravieţuitoare de urşi bruni, lupi şi lincşi din Europa, dar şi o treime din toate speciile de plante europene.