Pe aceeași temă
„Intenționez să îl promovez pe Radu Ioanid” în această funcție, a răspuns președintele, la întrebările presei. Potrivit șefului statului, Radu Ioanid „va intra în procedurile diplomatice poate deja în această săptămână”.
Radu Ioanid este directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internationale, Centrul de Studii Avansate asupra Holocaustului, din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului, Washington, D.C.
S-a nascut la Bucuresti la 11 iunie 1953 și a emigrat în SUA în 1987. A obținut diploma de Master în Sociologie (1976), acordată de Universitatea din București și titlul de Doctor în Filosofie (1983), acordat de Universitatea din Cluj. A obținut titlul de Doctor în Istorie (1995), acordat de École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris.
Între 1976 și 1986 a lucrat ca sociolog în cadrul Institutului de Proiectare a Construcțiilor Tipizate din București.
Din decembrie 1990 până în septembrie 2000 a deținut diverse funcții manageriale și de cercetare la Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington DC. De asemenea, a fost vicepreședinte al Comisiei Internaționale pentru Studiul Holocaustului în România, prezidată de Elie Wiesel, în perioada octombrie 2003-noiembrie 2004. Din septembrie 2000 este director al „International Archival Programs Division” din cadrul Muzeului Holocaustului din Washington DC.
Este autorul cărților The Sword of the Archangel, Columbia University Press, New York, 1990, The Holocaust in Romania. The Destruction of Jews and Gypsies Under the Antonescu Regime, 1940-1944, Ivan R. Dee, Chicago, 2000, Rascumpararea evreilor, Polirom, Iasi, 2004 si Lotul Antonescu in ancheta SMERS, Moscova, 1944-1946. Documente din arhiva FSB (Editie ingrijita de, Polirom, Iasi, 2006).