Pe aceeași temă
Președintele Iohannis susține un discurs după ce a depus jurământul:
Preiau azi cu multă emoție al doilea mandat de președinte. Profund onorat de îâncrederea acordată, primesc cu multă recunoștință și speranță în ce privește viitorul României. Le mulțumesc concetățenilor că votul constituie esența democrației și cel mai puternic instrument
Îmi voi dedica toată puterea și priceperea pentru progresul României. Vă asigură că voi fi președintele tuturor românilor, atât al celor care m-au votat, dar și al celor care au avut altă opțiune
Nu există două sau mai multe Românii, există o singură Românie, care ne aparține tuturor
Voi face tot ce îmi stă în putere pentru ca România modernă, europeană și puternică să devină realitate. Cu 101 ani în urmă, părinții națiunii noastre au dat naștere celui mai frumos proiect Românesc. Drumul nu a fost deloc ușor în veacul scurs de la Marea Unire.
Trebuie să ne unim forțele și energiile, pentru că doar împreună vom reuși.
Dincolo de progresele evidente, bilanțul ultimilor30 de ani nu e satisfăcător, e dezamăgitor în raport cu potențialul real al țării. Trebuie să depășim marasmul veșnicei perioade de tranziție. Prea multe generații au fost de sacrificiu. Oamenii s-au săturat de atâtea schimbări fără finalitate. E momentul unei noi etape de dezvoltare
Obiectivul meu fundamental e de a construi o țară prosperă, un stat funcțional, în care legea e una pentru toți: România normală.
Care sunt pașii de urmat? Principiul de la care trebuie să plecăm e că statul se află în slujba cetățeanului pe care îl servește și respectă. E imperativă refacerea încrederii oamenilor în instituțiile publice. Dar nu se poate realiza fără o evaluare serioasă și reașezarea pe fundamente corete a administrației publice.
Sunt susținătorul ferm al culturii integrității în funcția publică. O justiție independentă e o condiție indispensabilă a unei democrații veritabile și voi continua să acționez cu aceeași hotărâre.
Voi continua să sprijin fără rezerve lupta anticorupție și independența justiției
Îmi doresc o legislație coerentă și adecvată realității, eliberată de orice formă nocivă de populism
România educată e un proiect pilon al construcției României normale pe care sunt decis să îl văd pus în practică.
Potrivit articolului 82 din Constituţie, candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
Klaus Iohannis a fost votat de 6.509.135 de alegători, reprezentând 66,09% dintre cei care s-au prezentat la urne.
Numărut total al alegătorilor care au votat în al doiea tur de scrutin a fost 10.031.762, reprezentâmd o prezenţă de 54,86%.