Presedintele Klaus Iohannis: Romania trebuie sa mentina un cadru de colaborare cu FMI

Iulian Popescu | 29.10.2015

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că menținerea unui cadru de colaborare cu Fondul Monetar Internațional este foarte important, pentru că majoritatea investitorilor privesc relația cu FMI ca un indicator de stabilitate, informează Agerpres.

Pe aceeași temă

"Sunt conștient de faptul că marea majoritate a investitorilor privesc relația dintre România și Fondul Monetar Internațional drept un indicator de stabilitate. După cum știți, programul a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă din partea FMI, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la voința Guvernului de a implementa reformele structurale asumate. România trebuie să mențină un cadru de colaborare cu FMI și să acționeze responsabil fără ca stabilitatea macroeconomică să fie afectată", a susținut Iohannis  în mesajul transmis cu ocazia evenimentului "2015 Analyst and Investor Days".

 

Șeful statului a subliniat că investițiile străine reprezintă o prioritate pentru România.

 

"Atragerea de investiții străine este o prioritate pentru România. Însă, în egală măsură, trebuie să ne concentrăm și asupra susținerii capitalului românesc și a investițiilor autohtone", a declarat Iohannis.

 

Președintele a adăugat că o strategie clară în ceea ce privește piața locală de capital trebuie gândită în cel mai scurt timp, mai ales în condițiile în care la data de 30 septembrie, Comisia Europeană a lansat planul de acțiune cu privire la Uniunea Piețelor de Capital.

 

"Totuși, fără implicarea Guvernului, nu se va putea atinge o creștere a pieței locale și nu se va putea reduce decalajul existent față de alte piețe europene. În acest sens, continuarea programului de privatizări prin Bursă este esențial", a susținut șeful statului.

 

În cele din urmă, Klaus Iohannis a spus că dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii formează un potențial mare care trebuie devzoltat.

 

"Consider că toate părțile implicate trebuie să depună eforturi pentru promovarea României ca locație pentru investiții", a spus Iohannis.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22