Pe aceeași temă
Disputa iscată între CSM și Oana Gheorghiu a inflamat opinia publică- peste 40 de ONG și pesonalități ale societății civile au semnat o scrisoare deschisă în care subliniază că magistrații nu sunt o categorie vulnerabilă sau defavorizată, ci una privilegiată.
„Cred că declarația doamnei viceprim-ministru a fost nefericită și că reacția CSM a fost mult exagerată. Nu poate fi vorba ca o opinie să constituie o faptă penală. Și în momentul în care va veni, dacă va veni cererea de avizare a urmăririi penale, eu nu o voi semna. Nu este nicidecum o faptă penală”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele este cel la care ar urma să ajungă cererea de urmărire penală a oficialului, după ce CSM i-a făcut plângere penală pentru instigare la ură, discriminare și violență.
Întrebat dacă Oana Gheoghiu ar trebui să rămână în funcție, șeful statului a răspuns: „Desigur. Toată lumea greșește. Și nu e o greșeală așa de mare”.
Pensiile magistraților sunt o chestiune care trebuie clarificată, invocând un „acord în societate” pe această chestiune, a mai precizat președintele.
„Avem o problemă administrativă. Faptul că printr-o decizie a politicului de acum mulți ani, mai întâi aveam pensiile care au fost mai mari decât salariile, dar acum sunt egale cu salariile, ceea ce este absolut nefiresc. Și pentru asta există acord în societate că problema asta trebuie corectată. Nimeni nu o spune că nu trebuie să corectăm problema asta. Problema colaterală este că ăsta a devenit un subiect de campanie politică și într-adevăr pentru magistrați ei au devenit un fel de vinovat de serviciu din cauza acestei campanii politice și asta nu e normal”, a adăugat președintele.
Nicușor Dan i-a convocat marți, de la ora 10:00, pe liderii formațiunilor aflate la guvernare, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre pensiile magistraților.
Dacă până la finalul lunii noiembrie reforma pensiilor speciale nu e adoptată, atunci România va pierde 231 de milioane de euro de la Comisia Europeană.
Consiliul Superior al Magistraturii, condus de Elena Costache, a acuzat-o luni pe Oana Gheorghiu că a comis un „atac” la adresa puterii judecătorești, prin declarațiile despre pensiile magistraților. Într-un demers fără precedent, CSM a precizat că „a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare”.
Într-o emisiune de sâmbătă de la Digi24, Oana Gheorghiu a comparat sistemul de pensii al magistraților cu „un fel de Caritas” și le-a transmis angajaților din sector că „dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe, îi iau de undeva, şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând”.