Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, ca PDL va intra in greva parlamentara daca Puterea va veni marti in Camera Deputatilor cu Legea gratierii. Blaga a precizat ca va propune acest lucru in Colegiul Director

F.m. | 12.12.2013

Pe aceeași temă

Un scandal legat de refuzul de a accepta sângele donat de o deputată de culoare a izbucnit în Israel.

Deputata a vrut să doneze sânge cu ocazia unei campanii a Magen David Adom în incinta Parlamentului, la Ierusalim. Dar o reprezentantă a acestui organism, filmată şi înregistrată de o cameră video, i-a explicat că, "potrivit directivelor Ministerului Sănătăţii, nu este posibil să se accepte sânge special de origine evreiască etiopiană", potrivit Mediafax.

Potrivit presei, Ministerul Sănătăţii apreciază că sângele evreilor de origine etiopiană, care nu sunt născuţi în Israel, este susceptibil să propage boli precum SIDA.

Deputata a criticat, într-un interviu acordat postului de televiziune privat Canal 10, "acest afront împotriva unei întregi comunităţi din cauza culorii pielii sale". "Am 32 de ani, am ajuns la vârsta de trei ani în Israel, mi-am efectuat serviciul militar şi am doi copii, nu există niciun motiv pentru a mă trata în acest fel", s-a indignat ea.

Sursa: romanialibera.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22