Presedintele R. Moldova Nicolae Timofti vrea adevarul despre 7 aprilie 2009

Union.md | 21.03.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promis că în mandatul său va face tot posibilul ca opinia publică să se afle adevărul despre ceea ce a fost pe 7 aprilie 2009, ziua in care populatia a protestat violent la Chisinau impotriva comunistilor, marcand astfel sfarsitul epocii Voronin.

 
„Întrebarea privind ce a fost pe 7 aprilie 2009 nu este scoasă de pe ordinea de zi. Această întrebare va fi dezbătută în mandatul meu de preşedinte. Cum şi când va fi scos la iveală adevărul despre 7 aprilie nu pot să mă expun atât timp cât unele dosare mai sunt în instanţa de judecată”, a declarat pentru Jurnal de Chişinău preşedintele Nicolae Timofti (foto), citat de Union.md.
 
De menţionat că liderii Alianţei pentru Integrare Europeană nu au încă răspuns în ceea ce privesc evenimentele de acum trei ani.
 
„A fost dată o apreciere politică evenimentelor de atunci. S-au oferit  despăgubiri victimelor, dar trebuie să recunosc faptul că au fost insuficiente. Cât privește pedepsirea celor care se fac vinovați de maltratarea protestatarilor, am aflat cu stupoare deciziile instanței de judecată în dosarele aşa-zişilor generali Papuc și Botnari”, a declarat premierul Vlad Filat în cadrul unei emisiuni televizate.
 
La rândul său, Marian Lupu susține că îl interesează foarte mult ce a fost sub aspect juridic pe data de 7 aprilie. „Nu am avut deficit de interpretări politice. Pentru aprecierile juridice trebuie să oferim tot timpul necesar”, a spus Lupu.
 

La 7 aprilie 2009 peste 30 de mii de persoane, susținători ai opoziției au ieșit pe străzile Chișinăului, ca să conteste victoria comuniștilor in alegerile din 5 aprilie, scandând „Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”. Liderii PLDM, PL și AMN susțineau că alegerile au fost fraudate, cerând organizarea unui nou scrutin. Unii manifestanți au pătruns în clădirea Parlamentului și în cea a Președinției și le-au incendiat.  

In timpul protestelor, patru persoane si-au pierdut viata ucise de catre fortele de ordine, iar alte aproape 300 au fost ranite. S-au inregistrat aproximativ 200 de arestari. Nimeni nu a fost tras la raspundere pentru morti si raniti, sau pentru pagubele inregistrate. Aceste din urma sunt puse de presa pe seama serviciilor secrete ale puterii comuniste a lui Voronin.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22