Pe aceeași temă
Reuven Rivlin a spus "Bună ziua!" în limba română gărzii de onoare.
După ceremonia oficială de întâmpinare, cei doi preşedinţi urmează să aibă convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale şi vor susţine o declaraţie de presă comună.
Reuven Rivlin este în România în vizită de stat, la invitaţia omologului român. Marţi seară, el se va întâlni şi cu şeful Guvernului, Florin Cîţu, la Palatul Victoria.
"Vizita de stat a preşedintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi şefi de stat având loc cu prilejul participării preşedintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuţii telefonice în lunile martie şi iunie 2020", preciza, vineri, Administraţia Prezidenţială.
Vizita preşedintelui Reuven Rivlin reflectă "soliditatea" relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Statul Israel rămâne un partener "cheie", cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu, transmite Președinția într-un comunicat.
Discuţiile celor doi preşedinţi se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul celebrării, la 11 iunie, a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel.
Vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două state, precizează sursa citată.
O atenţie deosebită va fi acordată situaţiei din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv stadiului Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia de securitate din regiune în urma evoluţiilor recente, urmând a fi abordate şi alte teme de actualitate de pe agenda regională şi cea internaţională, a mai informat preşedinţia.