Presedintele Ucrainei vrea incetarea confruntarilor: Trebuie sa punem capat tirurilor saptamana aceasta

T.d. | 08.06.2014

Pe aceeași temă

Presedintele ucrainean Petro Porosenko a afirmat ca vrea sa incheie in aceasta saptamana confruntarile armate din estul tarii, unde are loc o insurectie prorusa. Anuntul a fost facut de presedintia ucraineana, duminica, la finalul primelor negocieri cu ambasadorul Rusiei la Kiev, transmite mediafax.

"Trebuie să punem capăt tirurilor săptămâna aceasta", a declarat Poroşenko, citat înntr-un comunicat, la finalul unei întâlniri, la Kiev, cu ambasadorul rus în Ucraina Mihail Zurabov, ambasadorul Ucrainei în Germania Pavlo Klimkin şi o reprezentantă OSCE, Heidi Tagliavini.

Preşedintele ucrainean, care a preluat în mod oficial funcţia sâmbătă, a anunţat că aceste negocieri tripartite vor continua zilnic, cu scopul de crea un plan de pacificare a estului ţării sale.

"Fiecare zi în care mor oameni, fiecare zi în care Ucraina plăteşte un preţ atât de mare este un preţ inacceptabil", a subliniat Poroşenko, citat în comunicatul emis de preşedinţie.

"De aceea, trebuie ca mai întâi să restabilim funcţionarea frontierei Ucrainei, pentru a garanta securitatea tuturor cetăţenilor Ucrainei care trăiesc în Donbas, indiferent de simpatiile lor politice", a adăugat el.

Insurectia din estul Ucrainei este controlata, potrivit Kievului, de catre Moscova. Alaturi de aceasta, “operatiunea antiterorista” lansata de fortele ucrainene pentru a suprima miscarea separatista s-a soldat cu peste 200 de victime in aproape doua luni – rebeli, militari ucraineni si civili.

Separatişti proruşi deţin controlul asupra oraşelor Doneţk şi Lugansk, cele mai importante din bazinul minier Donbas, un adevărat "plămân" industrial al ţării, iar de câteva zile asupra unei părţi a frontierei cu Rusia.

Într-o scurtă întrevedere, vineri, la ceremoniile de sărbătorire a Debarcării din Normandia, Poroşenko şi omologul său rus Vladimir Putin au convenit să înceapă rapid negocieri la Kiev, o evoluţie fără precedent în contextul escaladării crizei în ultimele luni.

Putin a catalogat abordarea noului preşedinte ucrainean ca "justă în ansamblu".

Zurabov, care a revenit la Kiev pentru a asista la învestirea lui Poroşenko, l-a catalogat sâmbătă drept un "partener serios", confirmând schimbarea de ton a Moscovei, care considera "ilegitime" autorităţile de tranziţie prooccidentale instalate după destituirea lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte, la sfârşitul lui februarie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22