Presiuni occidentale pentru incetarea violentelor de la Kiev

Fara Autor | 24.01.2014

Pe aceeași temă

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, l-a sunat joi pe preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, pentru a-i cere să retragă legile care prevăd sancţiuni dure pentru participanţii la proteste, relatează Mediafax. Statele unite au facut si ele apel, prin vocea vicepresedintelui Joe Biden, pentru gasirea unei solutii pasnice, iar Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, se va deplasa săptămâna viitoare la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele Viktor Ianukovici şi cu liderii opoziţiei,

"Cancelarul german a adresat un apel pentru continuarea dialogului cu opoziţia care să conducă la rezultate concrete, cerându-i să retragă legile care limitează drepturile cetăţenilor de a participa la manifestaţii", informează un comunicat oficial al Biroului Angelei Merkel.

De asemenea, vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a sunat joi pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, pentru a-i cere să găsească o "soluţie paşnică" la criza din ţara sa, a anunţat Casa Albă, relatează AFP.

"Vicepreşedintele i-a cerut preşedintelui Ianukovici să ia măsuri pentru a pune capăt violenţei şi să răspundă cu seriozitate la îngrijorările legitime ale manifestanţilor paşnici, insistând asupra importanţei dialogului în curs cu opoziţia şi asupra necesităţii unor adevărate compromisuri, singura opţiune pentru o încheiere a crizei", a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Totodată, Biden a avertizat că o continuare a violenţelor ar avea "consecinţe" asupra relaţiilor dintre Washington şi Kiev, în contextul în care Departamentul de Stat a subliniat că ia în calcul aplicarea unor sancţiuni.

"Vicepreşedintele Biden l-a încurajat pe preşedintele Ianukovici să găsească o soluţie politică la criză", adaugă comunicatul.

Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, se va deplasa săptămâna viitoare la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele Viktor Ianukovici şi cu liderii opoziţiei, în contextul crizei politice din Ucraina.

"Doar dialogul poate facilita găsirea unei soluţii. Şansele unui dialog pentru găsirea unei soluţii politice există", a declarat Ashton într-un comunicat.

Protestele de la Kiev s-au amplificat şi au devenit violente după ce preşedintele Viktor Ianukovici a promulgat o serie de măsuri legislative care prevăd sancţiuni dure împotriva organizatorilor şi participanţilor la mitingurile de protest, permiţând autorităţilor să intervină brutal împotriva manifestanţilor. Cinci protestatari au murit în confruntările cu forţele de ordine produse miercuri la Kiev, iar alţi aproximativ 300 au fost răniţi. Uniunea Europeanã s-a declarat "şocată" de violenţele din Ucraina, avertizând Kievul cu "posibile acţiuni" şi "consecinţe" asupra relaţiilor bilaterale.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22