Prima întâlnire publică președinte - premier după scandalul celor 2 zile de închisoare din SUA

Laurentiu Gheorghe | 15.08.2021

Florin Cîțu și Klaus Iohannis, fotografiați în timpul unei discuții la malul mării. E prima întâlnire publică a celor doi după scandalul condamnării pentru conducere sub influența alcoolului din SUA

Pe aceeași temă

Aceasta este prima apariţie împreună şi cea de-a doua apariţie publică a premierului după scandalul provocat de informaţiile referitoare la arestarea sa în SUA pentru că a condus în stare de ebrietate.

Imaginea în care Iohannis şi Cîţu stau de vorbă a fost publicată pe site-ul Aministraţiei Prezidenţiale imediat după ceremoniile de Ziua Marinei, de la Constanţa.

Deşi la evenimentele de la Constanţa au fost prezenţi şi vicepremierul Dan Barna şi mai mulţi miniştri, precum şi preşedintele Senatului Anca Dragu, preşedintele Camerei, liderul PNL Ludovic Orban, nu a participat, transmiţând doar un mesaj pe Facebook adresat marinarilor.

Întâlnirea cu Dan Barna a fost rece, premierul Florin Cîțu stând mai mult cu spatele la liderul USR PLUS. Totodată, liderul USRPLUS a socializat cu alte persoane. Cei doi parteneri de coaliție au evitat să discute și au afișat o atitudine rezervată unul față de altul.

În timpul intonării imnului, Florin Cîțu a stat pe același rând cu președintele Klaus Iohannis, dar au fost despărțiți de comandatul Forțelor Armate și la o distanță considerabilă unul de altul. Premierul și președintele nu au dialogat înainte de imn.

Florin Cîţu a susţinut sâmbătă că "nu a adus în discuţie" cu preşedintele Iohannis subiectul arestării sale în SUA. Întrebat dacă a discutat cu preşedintele după dezvăluirile publice, premierul a răspuns afirmativ şi a subliniat că nu este vorba despre un caz penal.

Cîţu a ţinut să precizeze că un coleg al său i-ar fi comunicat lui Ludovic Orban despre dosarul din Statele Unite, el afirmând, în acest context, că Orban văzuse documentul.

”Nu am adus în discuţie acest eveniment în ceea ce îl priveşte pe domnul preşedinte. În ceea ce îl priveşte pe domnul Ludovic Orban, un coleg mi-a spus că acum câteva luni i-a arătat această hârtie şi spunând că o are, deci presupun că avea această informaţie”, a declarat el.

De asemenea, el a precizat ”aceasta nu este o situaţie penală”, ”sunt legislaţii diferite în România şi în SUA, dar nu se califică sub nicio formă”.

Ulterior, prim-ministrul a precizat că nu a considerat relevant acest subiect pentru funcţia sa.

”Cazierul meu în România este curat" a declarat Cîţu.

Întrebat dacă a luat în calcul demisia, prim-ministrul a răspuns:"Nu, niciun moment. Avem o guvernare pe care trebuie să o ducem la capăt”,

Ulterior, Ludovic Orban i-a solicitat Cîţu să le ceară scuze cetăţenilor români că nu a avut ”curajul şi onestitatea” de a-i informa în legătură cu incidentul din SUA, când a fost închis pentru două zile din cauză că a condus sub influenţa alcoolului. De asemenea, liderul liberal consideră că premierul Cîţu ar trebui să-i prezinte şi lui scuze pentru că nu i-a mărturisit niciodată că ”a fost condamnat penal pentru conducerea autoturismului sub influenţa alcoolului”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22