Primăria Capitalei va oferi până la 500 lei/lună celor care acceptă să facă car-sharing

Redactia | 22.11.2018

Primăria Capitalei va deconta combustibil de până la 500 lei/lună pentru persoanele din regiunea București-Ilfov care fac car-sharing pentru a ajunge la muncă sau a-și duce copiii la școală

Pe aceeași temă

Proiectul, inițiat de primarul general, Gabriela Firea, a fost aprobat joi de Consiliul General al Municipiului București, la a doua încercare de a-l trece.

Reamintim că 21 de grupuri civice și ONG-uri au cerut consilierilor generali să nu aprobe proiectul pentru că nu va face decât să încurajeze folosirea mașinii personale.

Programul propus se numește ”Stimularea mobilității și descongestionarea traficului din Municipiul București”.

Direcțiile de acțiune ale programului:

  • Stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei/lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care un grup de utilizatori din regiunea de dezvoltare București-Ilfov folosesc în comun, autoturismul proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor regulate a persoanelor care au aceeași direcție de deplasare, cu destinația Municipiul București.

  • Stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei/lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinții elevilor unităților de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiul București, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare București-Ilfov pot folosi în comun, autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituțiile de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiul București, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot.

  • Înființarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice - electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetățeni pentru deplasare în Municipiul București.

  • Înființarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze școlare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar şi secundar pe teritoriul Municipiului București.

  • Înființarea unui sistem municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosit de cetățeni pentru deplasarea în oraș.

”La sfârșitul anului 2017, conform datelor de pe site-ul www.inse.ro în România erau un număr de 5.998.194 de autoturisme înmatriculate în circulație, din care la nivelul Municipiului București numărul era de 1.058.317 buc. (adică 17,6% din total), iar la nivelul județul Ilfov 132.841 buc. (adică 2,21% din total). Creșterea cea mai mare, de cca. 41 % a numărului de mașini înmatriculate în Ilfov în anul 2017 față de anul 2014, se reflectă în gradul de aglomerare a arterelor din Municipiul București întrucât toate acestea sunt utilizate că mijloace de transport individuale pentru cetățenii ilfoveni care au locuri de muncă sau desfășoară activități sociale, economice în Municipiul București, în detrimentul transportului public mai puțîn dezvoltat în toate localitățile județului. (...) Pentru a reduce traficul din București cu până la 25%, serviciile de car-sharing, car-pooling și bike-sharing pot atinge acest obiectiv prin programe de mobilitate urbană. Pe baza unui studiu efectuat la începutul lunii octombrie 2018 cu privire la elevii transportați la unitățile de învățământ aflate în proximitatea liniei de tramvaie 1/10, de către părinții ce dețîn autoturisme proprietate personală, reiese că se transporta un număr de 1,28 copii/autoturism, aglomerandu-se nejustificat arterele din zona respectivă, precum și cele care converg către aceste unități de învățământ. Schemele de grupare a autoturismelor pot fi integrate în transportul public și încurajează proprietarii de autoturisme să renunţe la utilizarea individuală a vehiculului propriu și utilizarea în comun, prin asociere voluntară și utilizarea la maxim a capacității de transport pentru autoturismul proprietate personală pentru deplasările regulate a persoanelor care au aceeași direcție de deplasare cu destinația Municipiul București, pentru transportul copiilor, la instituțiile de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiul București, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22