Primaria din Comarnic ar putea pierde 4 milioane de euro din cauza firmei cumnatului lui Victor Ponta. Primarul Dorian Botoaca: Orasul arata CA DUPA BOMBARDAMENT din cauza cumnatului premierului

Fara Autor | 17.02.2015

Pe aceeași temă

 

Primăria Comarnic ar putea pierde o finanțare de 4 miliaone de euro, întrucât ea nu mai poate derula proiecte europene din cauza nerespectării contractului luat de Grossman Engineering Group SRL, firma cumnatului premierului Victor Ponta.

Declarația îi aparține primarului din Comarnic, Dorin Botoacă, citat de Mediafax.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, executat de asocierea din care face parte şi SC Grossman Engineering Group, una din firmele lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului, avea termen de finalizare anul 2014, însă lucrările s-au oprit, firma fiind amendată de mai multe ori.

Potrivit primarului oraşului Comarnic, Dorian Botoacă, pe durata derulării contractului autorităţile locale au amendat de cel puţin şase ori firma Grossman Engineering Group SRL, pentru nerespectarea avizelor emise de primărie în derularea acestor lucrări.

Primarul a explicat că amenzile au fost date pentru faptul că, după ce au spart străzile, constructorii nu au adus carosabilul la starea iniţială.

Potrivit lui Botoacă, după primirea amenzilor reprezentanţii Grossman Engineering Group SRL au contestat la Judecătoria Sinaia sancţiunile, iar în primă fază au câştigat, procesele fiind acum în stadiul de recurs.

În ultima perioadă, locuitorii din Comarnic au adresat numeroase sesizări Primăriei nemulţumiţi de faptul că străzile sunt sparte, iar la sfârşitul anului trecut în faţa primăriei a fost organizat chiar un protest al localnicilor nemulţumiţi de faptul că lucrările la canalizare trenează.
 

Comarnic, “ca dupa bombardament”

Orasul Comarnic arata de doi ani “ca dupa bombardament”, a declarat primarul Dorian Botoaca. Edilul sustine ca situatia a fost cauzata de lucrarile efectuate de firma cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Hertanu,  firma Grossman, dar si de Euroconstruct.

”Din cauza cumnatului lui Ponta, de la firma Grossman, și din cauza firmei Euroconstruct, Comarnicul arată de doi ani ca după bombardament. Contractul început în ianuarie 2012 trebuia finalizat în februarie 2014. Suntem în februarie 2015 și nici după un an nu sunt realizate. Eu, ca inginer constructor, vă spun că nici 70% din lucrări nu sunt realizate și sunt și prost făcute. Au montat conducte pentru canalizare de 250 mm peste tot, deci conductele pornesc de sus cu această dimensiune, iar spre vale, trebuia diametrul mărit, pentru că este canal colector. Apele preluate de pe versanți intră în canalul colector și pot fi sparte conductele colectoare”, a spus primarul Botoacă, pentru Romania Libera.

Primarul acuza ca pierde bani din cauza acestor firme: “”din cauza lor, nu pot termina contracte de modernizare cu termene de finalizare în august 2015 și pierd 4 milioane de euro, bani europeni. Din cauza lor, sunt pierduți acești bani”, spune Botoaca.

”Numai că localnicii mă bombardează pe mine cu presiuni, în loc să fie revoltați pe cei de la Consiliul Județean, că ei au făcut așa-zisa licitație și au dat lucrările către Herțanu și Euroconstruct”, a mai declarat primarul din Comarnic.

 

Lucrarea decâștigată în 2012 de firma Grossmann Engineering Group. extindere a canalizării a fost canalizare

Grossmann Engineering Group (deținută de Iulian Herțanu, cumnatul premierului) a câștigat de-a lungul timpului mai multe contracte pe bani publici, din care cel mai mare a fost cel pentru pentru extinderea rețelei de canalizare din Cormarnic.

Contractul în valoare de 10,750 milioane de euro a fost obținut de Grossmann și Euro Construct Trading 98, din celebra grupare Golden Blitz (compania este deținută de Dan Besciu și Sorin Vulpescu, foști parteneri ai lui Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea).

 

Hidro Prahova SA, cea care a acordat contractul, este o societate a adminsitrațiilor locale în care Consiliul Județean Prahova deține aproape 84% din acțiuni, restului pachetului fiind împărțit între consiliile localităților din județ.

Pentru afaceri ilegale ale Hidro Prahova a fost trimis în judecată și deputatul PSD Mircea Roșca, fost director general al sucursalei Sinaia.


Cumnatul lui Victor Ponta este cercetat de DNA Ploiești în această afacere în care au mai fost puși sub urmărire penală și deputatul Sebastian Ghiță, deputatul Vlad Cosma și tatăl acestuia din urmă, președintele CJ Prahova, Mircea Cosma.

Citiți și:

Sebastian Ghita, URMARIT PENAL pentru trafic de influenta in dosarul cumnatului lui Victor Ponta

Ce CONTRACTE pe bani publici a mai avut compania detinuta de CUMNATUL premierului PONTA . Firma Grossmann Engineering, ABONATA la BANI PUBLICI . Afaceri cu Golden Blitz

UPDATE. PERCHEZITII DNA la firmele surorii si cumnatului lui VICTOR PONTA. Prejudiciul cercetat ar fi de peste 10 milioane lei. Sebastian GHITA, URMARIT PENAL in dosar

Fonduri europene pentru Internet la sate: Milioane de euro obtinute de angajati si prieteni ai fratelui lui Sebastian Ghita. Cine este beneficiarul real al proiectelor

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22