Pe aceeași temă
Încă din 12.10.2021, a fost trimisă o petiție Primăriei din Voluntari, la o săptămână după ce 30 de bătrâni aflați în grija DGASPC Sector 3 au fost dați spre îngrijire permanentă în centrul înființat în Voluntari.
Vecinii au anunțat posibila lipsă de îngrijire, posibile violențe, precum și posibile nereguli în autorizare și funcționare, scriu Centrul de Investigații Media și Buletin de București.
Potrivit Spotmedia, vecinii au trimis memorii la Primăria Voluntari, întrebând dacă s-a schimbat destinația imobilului unde s-a deschis un azil, iar aceeași petiție a ajuns și la Direcția de Sănătate Publică Ilfov. Ulterior, după două zile, vecinii au trimis o adresă către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, prima în care se discută despre posibile rele tratamente la care ar fi supuși oamenii de acolo.
În 5 noiembrie 2021, vecinii au sesizat Primăria Voluntari cu privire la disconfortul creat de faptul că centrul de bătrâni nu e racordat la canalizare. Pe 10 noiembrie 2021, o sesizare a ajuns la DSP Ilfov, în care se anunța că se aud țipete și zgomote din interiorul centrului, precum și dese incidente pentru care sunt chemați polițiștii.
În 22 noiembrie 2021, Primăria Voluntari a primit o adresă de la un grup mare de vecini care s-au plâns de un miros pestilențial emanat de canalizare, iar aceeași adresă e transmisă și Gărzii de Mediu, precum și DSP Voluntari. O altă sesizare e făcută pe 23 noiembrie, de data aceasta Ministerului Muncii, unde se oferă detalii despre posibilele rele tratamente la adresa beneficiarilor din centru.
Văzând că sunt ignorați, vecinii și-au luat chiar și un avocat și au trimis o adresă către toate instituțiile statului, care erau obligate conform legii să verifice ce se întâmplă în centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz.
În 30 martie 2022, nemulțumiți că nu au primit niciun răspuns de la instituția condusă de Florentin Pandele, vecinii dau în judecată Primăria Voluntari. În cererea de chemare în judecată, oamenii vorbesc pe larg despre legăturile între familia Firea-Pandele și persoane implicate direct în administrarea Centrului.
În 9 martie 2023, Primăria Voluntari a pierdut procesul și a fost obligată să răspundă întrebărilor vecinilor.
Până în acest moment familia Pandele-Firea se consideră o victimă în această poveste. „Este un caz foarte grav și sunt convins că toate autoritățile statului sunt de acord. Știu că se caută vinovați și trebuie să se găsească vinovații. Nu avem explicații, nimeni nu poate exonera pentru ceea ce se întâmplă. Dacă, într-adevăr, aceste necazuri, azile ale groazei, cum dumneavoastră le tot menționați de câteva zile, se găsesc doar în Voluntari, înseamnă că România este salvată, înseamnă că am găsit răul la Voluntari.
Eram plecat din țară, m-am întors în câteva ore pentru faptul că am avut impresia că au intrat rușii peste noi. Erau așa de mulți jandarmi și salvări în Voluntari, un spectacol foarte bine regizat și mă îngrozesc. Ceea ce s-a întâmplat este strigător la cer. Mă refer la căminele așa-zise ale groazei. După ce aseară am fost decimați, Firea Gabriela, sora Gabrielei Firea, asistenta Gabrielei Firea și primarul din Voluntari într-o emisiune condusă de domnul Prelipceanu, pe care l-am sunat de 20 de ori și i-am dat mesaje, nu mi s-a dat dreptul la replică”, s-a apărat Pandele la Digi 24.