Pe aceeași temă
Legea prevede ca primăriile trebuie să aloce cel puţin 30% din bugetul pentru activităţi sportive către grupele de copii şi juniori. Camera Deputaților este forul decizional, proiectul merge la promulgare.
Proiectul de lege completează Legea educației fizice și a sportului în sensul ca din sumele alocate de la bugetul local pentru finanțarea activității sportive cel puțin 30% să fie direcționat către programele dedicate copiilor și juniorilor.
Autoritățile locale vor avea posibilitatea să finanțeze orice ramură sportivă și orice tip de structură sportivă, de drept public sau privat, cu o singură condiție: să se afle pe raza unității teritorial-administrative respective. Vor putea fi finanțate și structurile sportive școlare ce aparțin de unitățile de învățământ din respectivul UAT, măsură care vizează în special localitățile cu un număr mai mic de copii și tineri.
„În România, jumătate din banii publici alocați sportului vine de la bugetele locale. Lucru perfect normal. Problema este cum se alocă și cum se cheltuie acești bani, pentru că, în medie, mai puțin de 4% din banii publici alocați sportului merg către susținerea activității copiilor și juniorilor. Diferența, 96%, merge către echipele de seniori. Proiectul adoptat astăzi de Parlament vizează creșterea cuantumului alocat pentru susținerea activității sportive a copiilor și juniorilor la 30% din totalul bugetului alocat sportului de administrațiile publice. Asta înseamnă că la fiecare 100 de lei bugetați pentru a susține activitatea sportivă a seniorilor trebuie alocați 30 de lei și pentru segmentul de vârstă 5-18 ani. Asta va însemna, în practică, salarii decente pentru antrenori, echipamente sportive pentru copii, transport către competiții, chiar o masă caldă și cantonamente. Înseamnă și o șansă pentru comunitățile defavorizate și pentru familiile care nu-și permit să cumpere un echipament sportiv și, per total, înseamnă ca baza de selecție să se refacă”, a explicat deputatul USR Tudor Pop, inițiator al proiectului de lege.
În România, rata celor care nu practică nicio formă de sport sau mişcare în segmentul de vârstă 5-14 ani este de 47%. Cifra creşte aproape de 79% în segmentul 15-24 ani. USR și-a propus să schimbe această realitate și va continua să lupte în Parlament, fie că este vorba de liberul acces în curțile școlilor, fie de promovarea și dezvoltarea sportului.