Primarul Chiliman, RETINUT pentru constituire a unui grup infractional. Din spaga primita, el incasa 30% si la PNL vira 10%

M. B. | 18.06.2015

Pe aceeași temă

 

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, anunță un comunicat al DNA.

 

Dosarul a fost disjuns din cel al lui Iulian Herțanu, cumnatul premierul Victor Ponta, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

 

Alături de Chiliman au mai fost puși sub urmărire penală, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la sau trafic de influență, Vlad Moisescu, Ioana Costescu (consilier personal al primarului) și Ion Brad (consilier local la Sectorul 1).

 

Cei patru ar fi primit, numai de la două firme, o sumă de aproape 39 de milioane de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 10 milioane de euro, ținând cont că această grupare infracțională și-ar fi început activitatea încă din 2004, când Chiliman a câștigat primul mandat de primar.

 

Toți cei patru vor fi prezentați vineri la tribunalul Prahova, cu cerere pentru aprobarea unui mandat de arestare preventivă pe 30 de zile.

 

Vă prezentăm integral comunicatul DNA:

 

Încă din anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa suspectului Moisescu Vlad Octavian, a fost constituit un grup infracțional organizat, compus din acesta, Costescu Ioana (consilier personal al primarului Chiliman Andrei și interfața lui Moisescu Vlad Octavian la nivelul Primăriei Sectorului I București), Chiliman Andrei Ioan și Brad Ion (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție și asimilate acestora, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

Suspectul Moisescu Vlad Octavian coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionării acestora, suspecții Costescu Ioana și Brad Ion derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar inculpatul Chiliman Andrei Ioan, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între suspecții Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Brad Ion, inculpatul Chiliman Andrei și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% inculpatul Chiliman Andrei; 15% Moisescu Vlad; 15% Ioana Costescu; 15% Brad Ion, 10% partidul respectiv - filiala sector 1.

Diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

Concret, grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei.

Această din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plățile efectuate de către Primăria Sectorului I București către firma respectivă, în perioada 2007 - 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică menționată.”

 

Chiliman a fost așteptat de procurorii DNA pe Aeroportul Otopeni, la întoarcerea de la Bruxelles, unde participase la ceremonia de acordare a premiului Roger Léron 2015 pentru contribuția adusă la dezvoltarea surselor de energie durabilă în UE.

El a fost unul dintre cei patru nominalizați la premiului câștigat, în cele din urmă, de reprezentantul Austriei.

 

Șeful celei mai bogate primării din România a fost transportat cu duba la sediul DNA Ploiești, unde este instrumentat cazul.

 

Chiliman este primar al Sectorului 1 încă din 2004 și este unul dintre politicienii foarte bogați, cea mai mare parte din averea sa fiind moștenită de la familia sa sau a soției.

 

Soții Chiliman dețin 18 terenuri în București, Brașov, Constanța, Gorj și Ilfov, trei case și un apartament în Capitală, două autoturisme, bijuterii de familie în valoare de 20.000 de euro și obiecte de artă evaluate între 70.000 – 150.000 euro.

 

Cei doi copii au și ei în proprietate mai multe terenuri și clădiri donate de soții Chiliman.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22