Primarul Sectorului 2 propune redeschiderea școlilor, teatrelor și restaurantelor

Laurentiu Gheorghe | 30.11.2020

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, consideră că atâta vreme cât sunt respectate măsurile de siguranță sanitară, școlile, teatrele și restaurantele pot fi redeschise.

Pe aceeași temă

Luând ca exemplu experiența Pieței Obor care a rămas deschisă, în condițiile în care toate părțile implicate și-au asumat responsabilitățile și au respectat toate obligațiile ce le revin, s-ar putea ca și unitățile de învățământ, de cultură și restaurantele să poată funcționa.

„Aceeași practică ar trebui aplicată în mai multe zone de activitate, iar pandemia ar fi resimțită mai puțin. Avem nevoie de comunicare ca să găsim soluții punctuale care să ne permită să ne reluăm viața normală. Restaurantele ar putea fi deschise cât timp pot asigura o distanțare suficientă și o ventilare a aerului eficientă. Discuțiile avute cu reprezentanții din industrie confirmă că se poate dacă există voință politică. Am putea să ne bucurăm de teatru sau alte spectacole dacă atât organizatorii cât și spectatorii și-ar asuma anumite responsabilități. Și cel mai important, școala ar putea fi redeschisă. Așa cum în multe alte țări europene se întâmplă deja. Nu putem merge înainte pe termen nedefinit cu o școală incompletă. Copiii au nevoie de socializare, de un program variat și au nevoie să fie parte din comunitate. Am avut deja generații de sacrificiu trecând prin perioada de tranziție. E suficient. Nu ne permitem să punem în pericol viitorul și dezvoltarea elevilor de acum. Putem deschide școlile dacă ne implicăm și avem încredere unii în ceilalți. Putem reorganiza orarul astfel încât să limităm neajunsurile la minim, dar în același timp să ținem cursurile în siguranță. Chiar și câteva ore petrecute la școală ar putea ajuta noile generații să treacă mai ușor peste această criză”, a scris Mihaiu pe Facebook.

El pledează pentru testare cantitativă și rapidă, precizând că restricțiile suplimentare trebuie să fie aplicate doar în zonele cu probleme, punctual și țintit.

„E nevoie de solidaritate și curaj, iar eu am încredere că și România poate. Din nefericire, această pandemie a venit peste o situație politică precară. Subiectul crizei de sănătate a fost politizat. Diverși actori politici au încercat și continuă să capitalizeze electoral situația dificilă în care ne aflăm, iar asta ne trage în jos pe toți”, a precizat el, adăugând că după alegeri e nevoie „rapid de un guvern responsabil, capabil să comunice și să unească”.

„Avem nevoie de o majoritate puternică parlamentară care poate lua decizii curajoase menite să repornească activitatea din România. Avem nevoie de un parteneriat onest și transparent între USRPLUS și PNL. Timpul jocurilor de culise a apus”, a mai scris Mihaiu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22