Primarul Timișoarei spune că s-ar putea impune carantina. Spitalele sunt la capacitate maximă

Laurentiu Gheorghe | 03.03.2021

În spitalele suport Covid din județul Timiș nu mai sunt paturi libere ca și în secțiile ATI a anunțat miercuri primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care spune că „situația este extrem de gravă”.

Pe aceeași temă

„Din păcate, suntem într-o situație care este cea mai gravă de când a început pandemia. Veau să înțeleagă toata lumea că situația este extrem de gravă. Spitalele sunt pline, nu mai sunt locuri ATI în tot judeţul. Pacienţii sunt din ce în ce mai tineri, iar formele, tot mai grave", a declarat Fritz, într-o conferință de presă.

El a spus că există posibilitatea carantinării Timişoarei și a câtorva comune din jur, subliniind însă că nu ar fi fezabil să intre în carantină doar municipiul de județ.

„Eu cred că aşa cum este făcută acum, carantinarea nu ar avea efectele pe care ni le dorim. Nu cred că o carantinare a Timişoarei este o soluţie fezabilă, decât dacă am carantina tot judeţul Timiş, cu controale dure. Cred că încă avem o cale să evităm carantinarea, cu toate consecinţele aferente.

Fac un apel la timişoreni să înţeleagă această situaţie. Eu înţeleg şi că din rândul operatorilor economici au ajuns la capătul puterilor. Dacă acum nu avem grijă şi ajungem într-un val în care tot ne va forţa să închidem economia, tot acolo ajungem. Pentru cei care au restaurante, săli de fitness, vă rog să respectaţi limitele impuse în pandemie", a afirmat Fritz.

Șeful CJ Timiș, liberalul Alin Nica transmite, într-o postare pe Facebook, că „instituțiile și liderii acestora ar trebui să fie atenți la limita fină dintre conștientizarea populației și panicarea acesteia”. El comentează că „de câteva zile circulă multe păreri cu privire la carantinarea Timișoarei, păreri mai mult sau mai puțin întemeiate”.

„Ce pot să vă spun sigur este că nu iau în considerare carantinarea întregului județ, iar în ceea ce privește Timișoara, dincolo de îndemnurile de respectare a regulilor cred că ar fi un moment bun să discutăm despre eficiența carantinei și mai ales despre o revizuire a modului în care corelăm restricțiile cu rata de infectare. Din păcate, pentru o vreme, va trebui să trăim cu virusul. Sunt de acord și încurajez corecta informare a cetățenilor, iar prin propriul exemplu am întărit necesitatea respectării legii și a regulilor, însă cred că instituțiile și liderii acestora ar trebui să fie atenți la limita fină dintre conștientizarea populației și panicarea acesteia”, a scris Nica pe Facebook.

Conform DSP Timiş, în Timişoara rata de infectare a ajuns la 7,25 la mia de locuitori, de la 6,99 cu o zi în urmă. În judeţ, incidența a crescut la 5,24 la mia de locuitori.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22