Pe aceeași temă
Audierile au avut loc duminică seară la sediul Poliției din Neamț.
Tot duminică, anchetatorii au realizat mai multe percheziții în birourile din spitalul unde s-a produs incendiul, pentru a căuta documente legate de funcționarea Secției ATI.
Ancheta cu privire la incendiul de la Spitalul județean din Piatra Neamț a fost preluată de Parchetul general, de procurorii Eduard Mihai Ilie și Marius Iacob, cei care au investigat incendiile de la maternitatea Giulești și de la Clubul Colectiv, prima dintre anchete soldată cu condamnarea unei asistente iar a doua nici acum cu o soluție definitivă în instanță.
Zece persoane și-au pierdut viața sâmbătă seară și alte șapte au fost rănite, printre care mai mulți medici, în urma izbucnirii unui incendiu la Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț.
Atât pacienții decedați, cât și cei răniți, erau bolnavi în stare gravă de Covid-19 și erau intubați la terapie intensivă. Opt dintre cei decedați se aflau în același salon și au murit în incendiu. Alți doi pacienți bolnavi de Covid-19 se aflau în salonul alăturat, erau în stare gravă și nu au decedat din cauza incendiului, ci după ce au fost transferați la UPU, potrivit autorităților.
Medicul de gardă a suferit arsuri puternice după ce a intrat în flăcări pentru a salva pacienții. Combinezonul medicului a luat foc, el aflându-se în acest moment în stare gravă.
Medicul a fost transferat la spitalul militar Regina Maria Astrid din Belgia, specializat în tratamentul pacienților arși. La acest spital au fost tratați în 2015 mai mulți tineri care au suferit arsuri grave în urma incendiului din clubul Colectiv.