Primele țări europene în care varianta Omicron a devenit dominantă

Redactia | 20.12.2021

Omicron, varianta super-mutantă a coronavirusului, mult mai infecțioasă decât orice altă variantă de până acum a SARS-CoV-2, a provocat îngrijorare în toată lumea.

Pe aceeași temă

Noua variantă a determinat unele guverne să ia măsuri restrictive dure pentru a preîntâmpina răspândirea. Totuși, având în vedere capacitatea de transmitere extrem de ridicată, este de așteptat ca Omicron să devină varianta dominantă la nivel global, înlocuind Delta, în perioada următoare. Omicron se răspândește accelerat în mai multe țări europene, iar autoritățile sanitare europene estimează că ea va deveni dominantă pe continent în primele două luni ale anului viitor. Totuși, Omicron a devenit deja dominantă în Irlanda și se estimează că și în Anglia, țară componentă a Regatului Unit. În Spania, guvernul se așteaptă ca Omicron să devină dominantă în curând.

Irlanda

Irlanda este una dintre țările în care mai mult de jumătate dintre cazurile noi confirmate, 51,6%, sunt cazuri de infectare cu varianta Omicron.

 „A fost nevoie de mai puţin de două săptămâni pentru ca Omicron să devină varianta dominantă în Irlanda, ceea ce arată cât de contagioasă este”, a declarat, duminică, principalul responsabil sanitar irlandez, Tony Holohan, conform Agerpres.

 El a accentuat că acum este imperativ să se limiteze contactele, astfel încât să fie aplatizată curba infectărilor, pentru a preveni decesele şi a proteja sistemul sanitar.

 Atât numărul infectărilor cât şi cel al deceselor din cauza Covid-19 au crescut puternic în Irlanda în ultimele zile şi săptămâni; rata de incidenţă la 14 zile era pe 13 decembrie de 1.305 cazuri la 100.000 de locuitori.

 Guvernul de la Dublin a reintrodus restricţii la începutul lunii decembrie, când au fost închise cluburile de noapte şi au fost stabilite limite pentru numărul persoanelor care se pot reuni la întâlniri private, membrii a cel mult patru cămine având dreptul să se întâlnească împreună.

 Anglia și Scoția

Varianta Omicron a devenit, de asemenea, dominantă în Anglia şi Scoţia. Autorităţile sanitare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au anunţat, duminică, încă 12.133 de cazuri de Covid cu varianta Omicron confirmate în ultimele 24 de ore, al căror total ajunge astfel în această ţară la 37.101.

 Grupul Ştiinţific Consultativ pentru Urgenţe (SAGE) al guvernului de la Londra consideră „aproape sigur” că sute de mii de persoane în Regatul Unit se infectează zilnic cu această variantă şi nu sunt cuprinse în statistici, fie pentru că nu sunt testate, fie sunt testate dar nu cu teste PCR sau nu este efectuată secvenţierea genomului, Regatul Unit fiind totuşi una dintre ţările care desfăşoară cea mai intensă activitate de secvenţiere.

 Numărul pacienţilor internaţi şi confirmaţi cu varianta Omicron în urma secvenţierii era, joi, în Regatul Unit de 85, acest număr reprezentând, conform SAGE, doar aproximativ o zecime din cel real. Până vineri au decedat 12 pacienţi infectaţi cu această variantă.

 Potrivit aceluiaşi grup consultativ, în lipsa unei înăspriri a restricţiilor antiepidemice „indicatorii de modelare arată un vârf de cel puţin 3.000 de internări zilnice în Anglia”. „Nu putem aştepta ca spitalizările să treacă prin tavan înainte de a face ceva, pentru că atunci va fi prea târziu”, a declarat, la postul Sky News, profesorul David Spiegelhalter, membru al SAGE.

 El crede că în condiţiile transmiterii rapide a variantei Omicron dozele de vaccin „booster” nu vor avea „prea mare efect” în viitorul apropiat, dat fiind intervalul de timp care trece până la consolidarea imunităţii. Experţii sanitari atrag atenţia că chiar dacă varianta Omicron ar fi mai puţin severă decât varianta Delta, transmiterea ei intensă poate copleşi sistemele sanitare prin numărul mare al îmbolnăvirilor.

 În acest timp, guvernul premierului Boris Johnson mizează mai degrabă pe administrarea masivă a dozelor booster decât pe restricţiile antiepidemice, primite cu ostilitate în partidul său, o serie de astfel de restricţii fiind adoptate săptămâna aceasta în parlament mai mult cu sprijinul opoziţiei.

 Însă în faţa celor peste 90.000 de cazuri confirmate zilnic în Regatul Unit la sfârşitul acestei săptămâni şi 82.886 duminică, potrivit unui articol din The Times guvernul pregăteşte noi restricţii, printre cele propuse fiind închiderea barurilor şi restaurantelor în interior sau limitarea numărului de persoane care se pot întâlni în spaţii închise.

 Între timp, primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat starea de „incident major” în capitala britanică, unde spitalizările cu COVID-19 au crescut săptămâna aceasta cu 30%. Circa 80% din cazurile de Covid descoperite la Londra sunt cu varianta Omicron, potrivit estimărilor sanitare din 17 decembrie.

 Într-o declaraţie acordată duminică seară, ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, a declarat că pe ansamblul Angliei circa 60% din noile cazuri de COVID-19 sunt infectări cu varianta Omicron, conform estimărilor guvernamentale. El a admis că numărul cazurilor raportate de infectare cu această variantă ar putea fi mult mai mare şi nu a exclus posibile noi restricţii înainte de Crăciun, menţionând că răspândirea acestei noi variante mai contagioase a coronavirusului creează o situaţie ce evoluează foarte rapid.

 Olanda

Olanda este țara care a implementat cel mai dur răspuns la răspândirea variantei Omicron. Guvernul neerlandez a anunțat că țara va intra într-un lockdown strict până la jumătatea lui ianuarie.

 Conform premierului Mark Rutte, restricțiile care erau „inevitabile” includ închiderea completă a tuturor magazinelor ne-esențiale, a școlilor, barurilor, restaurantelor dar și altor astfel de spații publice.

 Este vorba de cele mai dure restricții anunțate până acum pentru stoparea răspândirii variantei Omicron.

 Noile restricții intră în vigoare de duminică și au fost anunțate după o ședință de urgență între membrii guvernului și experți sanitari.

 „Olanda se închide din nou. Este inevitabil pentru că valul 5 vine spre noi cu varianta Omicron”, a spus Rutte la o conferință de presă.

 Spania

Prim-ministrul Spaniei, Pedor Sanchez, a vorbit, duminică de posibilitatea unui „al șaselea val pandemic” în țară, tot din cauza transmiterii intense a mutației Omicron. Șeful guvernului de la Madrid a convocat o reuniune de urgență cu liderii regiunilor țării pentru a discuta posibile noi restricții.

 Experţii sanitari au anunţat că varianta Omicron va deveni curând dominantă în Spania, ţară cu aproximativ 90% din populaţia de peste 12 ani vaccinată împotriva coronavirusului, ceea ce nu împiedică însă răspândirea acestei variante, care conform datelor preliminare are o rezistenţă sporită la vaccinurile existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă dominantă până în prezent.

 Numai vineri Spania a înregistrat în jur de 33.000 de noi cazuri, estimările sanitare indicând săptămâna trecută procentul cazurilor cu varianta Omicron la circa 30% în capitala Madrid şi circa 25% la Barcelona. Incidenţa pe şapte zile a ajuns la nivelul întregii ţări la 320 de cazuri la 100.000 de locuitori.

 „Nu putem accepta aceste rate de incidenţă. Trebuie să facem mai multe eforturi”, a subliniat premierul Sanchez în anunţul despre convocarea reuniunii de miercuri şi a avertizat că, în ciuda ratei ridicate de vaccinare, Spania se află din cauza variantei Omicron în pragul celui de-al şaselea val.

 Totuşi, nu sunt aşteptate măsuri foarte severe, cum ar fi un nou lockdown total, sistemul sanitar spaniol nefiind confruntat în prezent cu presiunea sub care a fost, de pildă, cu un an în urmă. În jur de 1.300 de pacienţi cu coronavirus sunt, în prezent, la ATI, reprezentând 14% din capacitatea de internare la terapie intensivă de care dispune Spania.

 Danemarca

Danemarca închide din nou cinematografele, teatrele și sălile de spectacol și impune noi restricții pentru viața de noapte pentru a stopa creșterea accelerată a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, în condițiile răspândirii variantei Omicron. Vineri, țara a înregistrat un nou record de cazuri.

 „Teatrele, cinematografele şi sălile de concerte vor trebui închise”, a declarat prim-ministra Mette Frederiksen. „Trebuie să ne limităm activitatea. Cu toţii trebuie să ne limităm contactul social”, a adăugat ea.

 Danemarca, lider în ceea ce priveşte secvenţierea genomului, este una dintre ţările lumii care a detectat cele mai multe cazuri de Omicron pe teritoriul său, iar autorităţile se aşteaptă ca această variantă să devină majoritară zilele următoare. Măsurile anunţate nu au fost încă aprobate de Parlament.

 „Scopul nostru rămâne acela de a menţine societatea cât mai deschisă posibil”, a afirmat Frederiksen, excluzând carantina, precum cea decisă în primăvara anului 2020, „pentru că avem vaccinuri”. Guvernul va solicita, de asemenea, închiderea altor locuri unde se pot aduna mulţimi, cum ar fi parcurile de distracţie sau centrele de conferinţe, sau chiar muzeele.

 Dacă vacanţele de Crăciun au fost deja prelungite pentru a contracara creşterea numărului de cazuri, executivul prevede totuşi revenirea la şcoală la 5 ianuarie. Viaţa de noapte, limitată deja săptămâna trecută, va fi şi mai redusă - barurile şi restaurantele se vor închide la ora 23:00, iar servirea băuturilor alcoolice va fi interzisă după ora 22:00.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22