Primăria Arad a invalidat o treime din semnăturile #Fără penali. Ce spune primarul Falcă

Redactia | 22.09.2018

Primaria Arad a finalizat, vineri dupa-amiaza, procedura de atestare a semnaturilor stranse in campania "Fara penali in functii publice", iar peste 6.000 au fost invalidate, ceea ce inseamna aproape o treime din semnaturile adunate in municipiu de USR.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Primarul Gheorghe Falca a declarat ca "toate faptele incadrate de Codul Penal la fals in inscrisuri se regasesc pe listele aduse de USR Arad" si ca va transmite institutiilor statului semnaturile care nu au fost validate, scrie Ziare.com

 

Conform unui comunicat de presa transmis de Primaria Arad, doar 14.588 din cele 20.600 de semnaturi adunate de USR in campania "Fara penali in functii publice" au fost validate.

 

"Asa cum se intampla de fiecare data, adevarul iese la iveala. Functionarii publici, nu primarul, au verificat autenticitatea datelor completate in tabele si s-a constatat faptul ca o parte din ele nu corespundeau realitatii. Astfel a aparut aceasta diferenta mare intre numarul semnaturilor raportate (de USR - n.red.) la Bucuresti si cel al semnaturilor validate.

 

Toate faptele incadrate de Codul Penal la fals in inscrisuri se regasesc pe listele aduse de USR Arad. Acest lucru ne obliga sa transmitem institutiilor statului semnaturile care nu au fost validate", a afirmat primarul Aradului, Gheorghe Falca, intr-un comunicat de presa.

 

Vineri dupa-amiaza, reprezentantii USR Arad au fost asteptati de primar sa preia listele cu semnaturile validate, insa acestia nu s-au mai prezentat.

 

Contactat de News.ro, senatorul USR Arad Adrian Wiener a spus ca "este inexplicabil cum a fost invalidat un numar atat de mare de semnaturi la Arad".

 

"Primaria Arad a invalidat mai multe semnaturi decat ne-au fost invalidate in judetele conduse de PSD. Suntem cu mult peste media pe tara la numarul de semnaturi invalide. Nu am primit nicio explicatie pentru asta. Cert este ca nu am folosit nicio baza de date, toate semnaturile din tabele sunt reale, ale aradenilor", a spus Wiener.

 

Cu privire la faptul ca dosarele nu au mai fost ridicate vineri, senatorul a declarat ca Primaria le-a predat in afara programului Parlamentului, respectiv dupa ora 14.00, astfel ca "nu mai puteau fi nici teleportate de la Arad la Bucuresti".

 

"Luni, cand le vom duce la Parlament, vom avea o intampinare, un proces-verbal in care se mentioneaza ca au fost preluate in afara termenului si speram sa se tina cont de acest fapt", a spus Adrian Wiener.

 

Pe de alta parte, USR Arad a transmis, vineri seara, un comunicat in care acuza ca Primaria a depasit cu o saptamana termenul de atestare pentru primul set de 15.518 semnaturi depuse.

 

USR a depus, vineri, la Parlament a doua transa de semnaturi pentru initiativa #Fara penali in functii publice, peste 780.000, indeplinind astfel conditiile impuse de lege pentru declansarea referendumului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22