Primul deces provocat de Covid-19 în rândul personalului medical: Un ambulanțier din Suceava, 53 ani

Laurentiu Gheorghe | 07.04.2020

Un ambulanțier în vârstă de 53 de ani, fără comorbidități, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, a decedat marți la domiciliu din cauza Covid-19

Pe aceeași temă

Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul corinavirus în rândul personalului medical. Este vorba despre un ambulantier în vârstă de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Bărbatul a prezentat simptomatologie COVID 19 în data de 24 martie 2020. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv in data de 30 martie 2020. Acesta a fost internat la domiciliu și nu a acceptat internarea în spital. A decedat la domiciliu astazi, 7 aprilie 2020.

„Suntem in stare de soc, am pierdut un coleg foarte drag si nu ne vine sa credem”, a declarat doctorul Adrian Sararu, purtatorul de cuvant al Serviciului Judetean de Ambulanta Suceava.

Acesta a adaugat ca medicii de la Ambulanta au vorbit zilnic cu barbatul, care lucra de 20 de ani la Serviciul de Ambulanta, si i-au recomandat cum sa procedeze avand in vedere starea sa.

„Fac un apel la toti cei care se simt rau, sa mearga la spital sau sa ia legatura cu medicul de familie, sa urmeze tratamentul recomandat”, a mai spus doctorul Sararu.

„Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru își exprimă regretul față de această pierdere și transmite condoleanțe familiei. Ministrul Sănătății este alaturi de personalul medical din cadrul SAJ Suceava. In prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, un număr de 699 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22