Principalele condiţii ale acordului de împrumut de la FMI

Andreea Paul Vass | 26.03.2009

Pe aceeași temă

Principalele condiîii convenite până acum în acordul de împrumut al României cu FMI, Comisia Europeană şi cu celelalte instituţii bancare internaţionale pornesc de la valoarea aproximativă a unui împrumut total de 20 miliarde de euro, distribuite astfel:

– FMI - 12,95 mld. euro - împrumutul se acordă însă în echivalent drepturilor speciale de tregere (DST), iar dobânda este din această cauză un pic mai mare, adică de 3,5%;
– Comisia Europeană - 5 mld. euro - dobânda convenită este similară celei practicată pe piaţă, 2,2-2,3%;
– Banca Mondială - între 1 şi 1,5 mld. euro pentru proiecte de investiţii;
– BERD şi alţii - până într-un mld. de euro.

Prima tranşa a banilor de la FMI se situează la aproximativ 5 mld. euro care vor fi virate cel mai probabil în luna mai, în timp ce prima tranşă de la Comisia Europeană este aşteptată ceva mai târziu, în vară.

Perioada de graţie este de 24 de luni, iar rambursarea între 3 şi 5 ani.

Deficitul bugetar acceptat de comun acord este de 4,6% din PIB în 2009, 3,7% în 2010 şi 3% în 2011.

PIB estimat pentru anul 2009 a scăzut de la 578 mld. lei, la 531 mld. lei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22