Printr-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Traian Băsescu cere PARLAMENT UNICAMERAL cu 300 MEMBRI

Fara Autor | 21.03.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi, o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ştefan Zgonea, în care îi cere să continue dezbaterile la proiectul de revizuire a Constituţiei transmis la Parlament în iunie 2011 şi care predeve parlament unicameral, cu 300 de membri.

 

 

În continuare, citiţi textul integral al scrisorii lui Traian Băsescu.

Stimate Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Cu adresa nr. 1271 din 22 iunie 2011, am transmis Camerei Deputaţilor şi Senatului României, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, împreună cu Avizul Consiliului Legislativ şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României.

La data de 26 iunie 2011 proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere, iar, la data de 8 mai 2012, a fost înregistrat raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Ulterior, la data de 22 mai 2012 , Plenul Camerei Deputaţilor a decis retrimiterea la Comisia permanentă pentru întocmirea unui raport suplimentar, raport ce urma să fie elaborat până la data de 12 iunie 2012.

Având în vedere că până în prezent acest raport nu a fost întocmit, apreciez că pasivitatea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi nu poate conduce la blocarea procedurii de revizuire a Constituţiei, procedură reglementată de Art. 150 - 151 din Constituţie.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor Art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă solicit să luaţi măsurile necesare pentru ca Biroul Permanent să includă în proiectul ordinii de zi dezbaterea Proiectului de lege nr. Pl-x/492/27.06.2011, pentru care termenul de depunere a raportului suplimentar a fost depăşit.

Dezbaterea asupra unui proiect de lege este independentă de mandatul Parlamentului în care a fost depus. Astfel, Art. 63 alin. (5) din Constituţie prevede că: «Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament». Aceste dispoziţii constituţionale sunt transpuse în Art. 227 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Este de datoria Parlamentului să continue dezbaterile asupra Proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, având în vedere că acesta transpune voinţa suverană a poporului român, exprimată la referendumul organizat la data de 22 noiembrie 2009, ale cărui rezultate au fost confirmate prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 37/26.11.2009.

Reprezentanţii aleşi ai poporului trebuie să ţină cont de voinţa populară exprimată în mod direct prin referendum, când cu o majoritate covârşitoare, cetăţenii au optat în proporţie de 72,31% pentru trecerea la un Parlament unicameral şi de 83,31% pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane. De asemenea, prin proiectul de revizuire transmis legislativului, a fost conturată o nouă arhitectură instituţională, prin delimitarea mai clară a atribuţiilor şi raporturilor constituţionale, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi au fost clarificate unele reguli constituţionale referitoare la calitatea României de stat membru al Uniunii Europene şi al NATO.

Faţă de cele de mai sus vă solicit continuarea procedurii legislative de adoptare a Proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, ce are ca principal obiectiv înfăptuirea actului de suveranitate exercitat în mod direct de poporul român în noiembrie 2009, în sensul reducerii numărului de parlamentari şi al modificării structurii Parlamentului.

Cu deosebită consideraţie,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22