Printre ultimele masuri ale Guvernului Ciolos: Punctul de pensie creste cu 5,25%

E.b. | 16.12.2016

Guvernul Ciolos a aprobat joi, in ultima sa sedinta in care are puteri depline, un proiect de Ordonanta de Urgenta care are mai multe prevederi fiscal- bugetare. O masura este cresterea punctului de pensie cu 5,25% din ianuarie 2017.

Pe aceeași temă

 

 

De asemenea, contine prevederi prin care sunt prorogate cu doua luni aplicarea unor prevederi legate salarizarea bugetarilor. Astfel, se amana acordarea de tichetelor de masa, a tichetelor cadou si voucherelor de vacanta. De asemenea, amana pentru un an eliminarea unor taxe si impozite aplicate companiilor energetice si in domeniul resurselor naturale, conform HotNews.ro.

 

"Nu se taie nimic, nu se taie salarii, nu se anuleaza nimic din ceea ce exista deja", a declarat la finalul sedintei de Guvern ministrul muncii Dragos Pislaru. Acesta a anuntat ca valoarea punctului de pensii se majoreaza cu 5,25%, de la 871,7 lei la 917,5 lei, pentru 2017. Cresterea se aplica si in cazul pensiilor reglementate, precum cele militare. 

 

Ordonanta de Urgenta stabileste ca in anul 2017 drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt mentinute la nivelul aferent lunii decembrie 2016, nivel care include toate majorarile salariale aprobate in decursul acestui an si devenite aplicabile dupa publicarea lor in Monitorul Oficial.  Astfel, Ordonanta de urgenta nu afecteaza majorarile salariale aprobate prin acte normative in cursul anului 2016, cu termene de acordare stabilite pentru anul 2017, respectiv pentru personalul didactic si didactic-auxiliar si cel din sanatate, potrivit unui comunicat de presa al Guvernului.

 

In lipsa acestei reglementari privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, incepand cu 1 ianuarie 2017 s-ar aplica in integralitate  prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, cu o valoare de referinta de 600 lei, ceea ce ar determina reduceri salariale pentru unele categorii de personal.

 

 

"Se amana acordarea de premii, tichete de masa, voucherele de vacanta"

 

 

La randul sau, ministrul Finantelor Anca Dragu a anuntat ca sunt prorogate acte normative privind unele masuri in sectorul bugetar. Aceste prorogari sunt facute pe doua luni, pentru a lasa posibilitatea noului Guvern de a lua masurile pe care le doreste, odata cu aprobarea bugetului de stat pe 2017. "Pentru ca bugetul ar putea sa vina in luna ianuarie, luam aceasta masura de a lasa posibilitatea vitorului Guvern a-si aplica masurile economice, asa cum crede de cuviinta", a spus ministrul finantelor. Aceasta a mai spus ca actele normative vizate au mai fost prorogate de la aplicarea si in anii precedenti, odata cu aprobarea Legii bugetului. 

 

Astfel, se amana acordarea de premii, tichete de masa, voucherele de vacanta. Daca nu ar fi prorogate, multe salarii s-ar injumatati, a spus ministrul finantelor. De asemenea, vor fi decontate doar a 3 calatorii dus-intors sau 6 simple pentru magistrati, revolutionari. Vor fi mentinute si in perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017 a bazei de calcul utilizate pentru stabilirea indemnizatiilor de sedinta pentru consilierii locali. In perioada 1 ianuarie- 28 februarie 2017 se mentine cota de contributie la Pilonul II de pensii la nivelul anului 2016.

 

In anul 2017 se mentine numarul maxim de posturi ce pot fi incadrate la nivelul unitatilor/subunitatilor administrativ-teritoriale la nivelul celui stabilit in anul 2014, prin derogare de la art. III, alin. (8) si (11) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare.

 

In acelasi timp, amana cu un an eliminarea unor acte normative aprobate in 2013 care vizeaza supraimpozitarea companiilor din domeniile energiei electrice, gazelor naturale si resurselor naturale. Astfel vor fi aplicate pentru inca un an taxele si impozitele prevazute in OG 5/2013 privind masuri speciale de impozitarea a activitatilor de monopol in domeniul energiei electrice si gazelor naturale, in OG 6/2013 privind impozitarea resurselor naturale, altele decat gazele, precum si in OG 7/2013 privind impozitarea veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor. Neprorogarea acestor termene in domeniul energetic si resurselor naturale ar genera o reducere a veniturilor la bugetul de stat de 975 milioane de lei, a precizat ministrul finantelor.

 

Anca Dragu a mai spus ca sunt prorogate si prevederile din Legea Educatiei potrivit carora se aloca 6% din PIB pentru educatie si 1% pentru cercetare. "Acestea au fost prorogate in fiecare an. Nu este niciun fel de noutate aici", a precizat ministrul finantelor. 

 

Potrivit acesteia, neadoptarea acestor masuri din Ordonanta de Urgenta ar generea un impact negativ asupra bugetului de 49 mld. lei reprezentand 6,8% din PIB pentru 2017.

 

Alte masuri

 

Se reglementeaza posibilitatea reportarii sumelor neutilizate, aprobate in anul 2016 in bugetul Ministerului Energiei, destinate inchiderii a doua mine de huila necompetitive din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 86/2016 s-au aprobat cu aceasta destinatie 200 milioane lei.

 Sumele alocate in anul 2016 bugetelor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, ramase neutilizate la finele exercitiului bugetar, se reporteaza in bugetul anului 2017 pentru a fi utilizate cu aceeasi destinatie. In lipsa acestei reglementari, sumele neutilizate pana la 31 decembrie a.c. ar fi trebuit restituite la bugetul de stat.

Titlurile devenite executorii in anul 2017 care au ca obiect atat acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cat si dobanda legala aferenta unor astfel de drepturi, sa se plateasca dupa o procedura similara titlurilor devenite executorii in anii anteriori, respectiv esalonat, pe o perioada de 5 ani.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22