Pe aceeași temă
„În cursul zilei de astăzi, 26 septembrie 2019, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au primit rezultatele primelor determinări genetice efectuate în cauza Gura Șuții privind uciderea unei minore, iar acestea indică faptul că probele biologice prelevate cu ocazia cercetărilor la fața locului aparțin persoanei de cetățenie olandeză suspectată de săvârșirea infracțiunilorde lipsire de libertate în mod ilegal, agresiune sexuală și omor calificat.
Totodată, prin intermediul INTERPOL (organizația internațională de cooperare polițienească) a fost confirmat decesul suspectului”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un comunicat remis presei joi.
IGPR a anunțat că olandezul bănuit că ar fi omorât-o pe Adriana, fetița de 11 ani din Dâmbovița, s-a sinucis, însă nu sunt cunoscute motivele care l-au făcut pe bărbat să recurgă la acest gest.
Johannes Visscher a ajuns în România miercuri și a plecat sâmbătă, el petrecând în țara noastră 3 zile.