Pe aceeași temă
Cele doua asociatii de magistrati solicita ferm ministrului Justitiei, Tudorel Toader, sa abandoneze imediat procedura de revocare a procurorului general, Augustin Lazar, scrie Ziare.com.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov, Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov si Parchetul de pe langa Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov au decis sustinerea comunicatului emis de Asociatia "Forumul Judecatorilor din Romania" si Asociatia "Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor" asociatie profesionala a procurorilor, potrivit unui comunicat de presa remis Ziare.com
Potrivit documentului, magistratii procurori ai celor trei unitati de parchet mentionate adopta urmatorul punct de vedere:
- modificarile legislative operate incepand cu primavara anului 2017 si pana in prezent au produs o stare de ingrijorare la nivelul procurorilor care isi desfasoara activitatea in cele trei unitati de parchet, sub aspectul impactului pe care modificarea legilor justitiei le are asupra carierei magistratilor procurori dar si sub aspectul impactului pe care modificarile anuntate la codurile penal si de procedura penala le pot avea asupra infaptuirii actului de justitie;
- actuala procedura de revocare a procurorului general al Romaniei, dl. Augustin Lazar de catre Ministrul Justitiei, se inscrie intr-o continuare a masurilor pe care decidenti politici le iau impotriva justitiei, adancind ingrijorarea colegilor procurori fata de modul in care prim masuri de ordin politic sunt afectate cariera si activitatea magistratilor;
- prin ocolirea opiniei Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independentei justitiei, al carui rol se vede redus la unul simplu decorativ, toate criticile recente ale Comisiei de la Venetia, GRECO si Comisiei Europene sunt ignorate, declansarea procedurii de revocare a domnului procuror general ridicand mari semne de intrebare sub aspectul legalitatii;
- in aceste conditii, apreciem ca independenta magistratului procuror este afectata prin luarea unor masuri de ordin legislativ si desfasurarea unor proceduri administrative contrare principiilor si normelor de drept internationale, cu nerespectarea avizelor si solicitarilor expres formulate de institutiile internationale.
Adunarea Generala a procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Covasna sustine in unanimitate comunicatul pe care asociatiile profesionale de magistrati, Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania si Asociatia Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor, l-au emis in spatiul public, fiind de acord cu cele mentionate, potrivit Mediafax.
"Adunarea generala a procurorilor, in unanimitate a hotarat faptul ca desfasurarea unei proceduri de revocare cu nesocotirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, al carui aviz are caracter consultativ, si fara a oferi un drept la aparare procurorului supus revocarii nu tine seama nici de rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV, nici de Criteriile de la Copenhaga, procurorii de rang inalt fiind trecuti practic sub controlul exhaustiv si nelimitat al ministrului Justitiei, fiind desconsiderat rolul Consiliului Superior al Magistraturii in gestionarea carierei acestor magistrati.
Cat timp un procuror sef poate fi revocat la aprecierea discretionara a unui om politic, fie el si ministru al Justitiei, nu mai poate fi vorba de vreo independenta, fiind creata o influenta politica excesiva", se arata intr-un comunicat de presa al acestui parchet.
Si Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara a anuntat ca procurorii din cadrul institutiei "dezaproba in totalitate" procedura de revocare a lui Augustin Lazar din functia de procuror general, precizand ca rolul magistratului procuror este "golit de continut prin ingerintele factorului politic".
Potrivit unui comunicat transmis de aceasta institutie, azi s-a intrunit Adunarea Generala a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara. Astfel, cu majoritate de voturi s-a decis sustinerea comunicatului Asociatiei Forumul Judecatorilor din Romania si Asociatiei Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor cu privire la derularea procedurii de revocare a procurorului general al Romaniei.
articolul integral în Ziare.com