Pe aceeași temă
Florentin Mihăilescu, fostul ofițer de poliție judiciară care a consiliat-o pe Alina Bica în timpul mandatului său la șefia Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), a fost reținut de procurorii anticorupție, într-o cauza disjunsă din dosarul despăgubirii pentru un teren supraevaluat în care Bica este arestată preventiv, informează Hotnews.
Florentin Mihăilescu a fost adus la DNA pe 29 ianuarie pentru a da declarații în ceea privește asistența oferită de el lui Ovidiu Tender astfel încât acesta să obțină o soluție favorabilă în dosarul Carom.
Tender ar mai fi apelat și la celălalt consilier al Alinei Bica, judecătorul Mihail Udroiu, tot pentru a fi sfătuit în sensul formulării unei apărari favorabile în dosarul Carom.
Pentru a-și îndeplini scopul, omul de afaceri i-a oferit lui Mihăilescu documente din dosar, pe care acesta să le consulte împreuna cu Bica. Pentru ajutorulu primit, Tender le-ar fi dat lui Mihăilescu și Bica un teren. Fostul ofițer de Poliție judiciară Mihaăilescu a primit și bani pe card pe lângă terenul oferit.
CITIȚI ȘI: Alin COCOS, RETINUT intr-un dosar al Alinei BICA. Este acuzat de dare de MITA si trafic de INFLUENTA
În decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani și patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.
În dosarul disjuns din cel al despăgubirilor pentru un teren supraevaluat, Alina Bica este cercetată și pentru că ar fi luat mită 3,5 milioane de euro de la Ioan Niculae, prin intermediul lui Liviu Dragnea, ca să intervină în soluționarea unui dosar deschis la DIICOT pe numele omului de afaceri.Pentru intervenția sa, fostei șefe a DIICOT i-a fost promisă și funcția de procuror general.