Procurorul general: Este prea devreme pentru începerea URMARIRII PENALE în dosarul Călăraşi

D.g. | 10.04.2014

Pe aceeași temă

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, că, deocamdată, este prea devreme pentru a fi începută urmărirea penală în cazul sesizării Corpului de Control al Guvernului, în cazul schimbului de terenuri din comuna Nana, informeaza Mediafax.

"Cel cu terenurile astăzi a fost înregistrat în evidenţele noastre. (...) În clipa în care stăm noi de vorbă, este foarte devreme, pentru că nici procedurile administrative, de înregistrare, nu au fost terminate, parcurse", a spus Niţu, după terminarea şedinţei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Preşedintele Traian Basescu a transmis, marţi, un mesaj procurorilor, la bilanţul MAI, în legătură cu ancheta Corpului de control al premierului privind achiziţia de teren agricol la Nana: "Vă rog anchetaţi imediat şi, dacă e încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României!".

În discursul susţinut la bilanţul MAI, Traian Băsescu a spus că a aflat despre raportul Corpului de control al premierului, privind nereguli în achiziţia de terenuri la Nana, şi a cerut instituţiilor să ancheteze imediat, iar dacă este încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele.

Preşedintele Comisiei de anchetă privind terenurile din Călăraşi, senatorul Mihai Fifor, declară, deşi s-a încercat blocarea activităţii acestei comisii, raportul va fi prezentat în scurt timp în plenul Parlamentului, el precizând, în acelaşi timp, că nu va răspunde "jignirilor" Ioanei Băsescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22