Procurorul general Nițu va fi audiat la DNA, în dosarul lui Oprea (surse)

Tudor Despina | 25.01.2016

Implicarea procurorului general în ancheta privind presupuse abuzuri făcute de Gabriel Oprea poate însemna drumuri la DNA pentru Tiberiu Nițu.

Pe aceeași temă

 

Potrivit unor surse din Parchetul General citate de România Liberă, Tiberiu Nițu va fi audiat la DNA în dosarul fostului vicepremier Gabriel Oprea, acuzat că ar fi beneficiat ilegal și abuziv de coloane oficiale.

 

DNA a anunţat astăzi că solicita Senatului României aprobarea cererii de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, pentru două infracţiuni de abuz in serviciu. Cererea de urmărire penală a primit o reacție de la Parchetul General. Procurorul general se abține de la soluționarea cererii.  

 

Având în vedere obligaţia de rezervă specifică magistraţilor şi consecvent poziţiei adoptate întotdeauna în cazul dosarelor aflate în curs de soluţionare, domnul Tiberiu Mihail Niţu – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este oportun să facă nici un fel de declaraţii în ceea ce priveşte aspectele de la punctul 2 al comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, procurorul general doreşte să sublinieze faptul că activitatea procurorilor este guvernată de principiul independenţei, astfel încât nimeni nu poate interveni în deciziile procurorului de caz. În considerarea acestor principii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a abținut de la soluționarea solicitării Direcției Naționale Anticorupție, aceasta urmând a fi soluţionată de prim adjunctul procurorului general”, transmite Parchetul general, într-un comunicat.

 

Punctul 2 din comunicatul DNA, la care face referire Parchetul, îl vizează în mod direct pe procurorul general Tiberiu Nițu, despre care procurorii anticorupție spun că a beneficiat ilegal de escortă a poliției în deplasările făcute.

 

Ulterior, solicitarea privind începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea a fost trimisă la Senat, după ce a fost semnată de adjunctul procurorului general, Codruț Olaru. Inițial, solicitarea trebuia semnată de prim-adjunctul procurorului general, însă Bogdan Licu a anunțat că se abține. Asta în condițiile în care Oprea i-a fost coordinator de doctorat lui Licu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22