Procurorul general: Nu avem nevoie de clemență, ci de consolidarea luptei anticorupție

E.b. | 19.01.2017

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a declarat joi că există un sentiment de îngrijorare în rândul procurorilor cu privire la proiectul de grațiere, iar în Consiliul Superior al Magistraturii ideea generală pe acest subiect este una negativă.

Pe aceeași temă

 

 

"Este un sentiment de îngrijorare, pentru că noi, de când am intrat în Uniunea Europeană, ne pregătim să consolidăm statul de drept printr-o conduită publică corectă, încurajând o conduită corectă a cetățenilor, iar acum vine cineva care, în mod surprinzător, schimbă macazul și ar dori să adoptăm o altă poziție, de clemență", a afirmat Augustin Lazăr, conform Agerpres.

 

El a spus că, în Consiliul Superior al Magistraturii, ideea generală a fost negativă cu privire la proiectul grațierii.

 

"Nu aș putea acum să spun ce fel de aviz va fi, este o dezbatere în CSM, însă ideea generală a fost negativă cu privire la acel proiect, care nu este de natură să încurajeze Justiția și pe magistrați și nici o conduită publică corectă în România. Poziția noastră a fost tranșantă, de respingere. Nu avem nevoie de acte de clemență, avem nevoie de acte de consolidare a instituțiilor românești care luptă cu criminalitatea, cu corupția, cu conflictul de interese. Din păcate, constatăm că s-a umblat și la textul legii care incriminează conflictul de interese. Este practic o dezincriminare. Nu vom mai putea demonstra niciodată că cineva a fost în conflict de interese, dacă textul rămâne așa. (...) În câteva zile, vom avea un nou punct de vedere și vom explica că este greșit să punem un interes privat al unui grup de persoane, care este interesat să beneficieze de acest proiect, mai presus de interesul public", a explicat Augustin Lazăr.

 

Procurorul general a mai spus că la întâlnirea pe care a avut-o recent cu ministrul Justiției, Florin Iordache, acesta nu i-a spus despre proiectul privind grațierea sau modificările aduse Codului penal.

 

"Proiectul l-am primit în timp ce eram la CSM, ieri. Noi nu am văzut proiectul înainte. Era gata, gata să iasă așa. Nu a fost nicio transparență și nici o consultare prealabilă a CSM. Abia acum, urmează ca membrii Consiliului să îl studieze și să expună un punct de vedere", a precizat Augustin Lazăr. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22