Pe aceeași temă
E vorba despre un proiect de lege pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forței de muncă.
Proiectul vrea să crească de la 500 de lei la 1200 de lei Indicatorul Social de Referință (ISR), un indicator în funcție de care sunt calculate atât ajutorul de șomaj, cât și ajutorul pentru persoanele cu dizabilități și venitul minim garantat.
Impactul bugetar al acestei creșteri este calculat de inițiatorul legii la 10,4 miliarde lei anual, sau 0,99 puncte procentuale din PIB (2019), în timp ce guvernul estimează un impact bugetar anual de 856 milioane de lei lunar, adică peste 10 miliarde de lei anual, scrie G4Media
Adrian Dohotaru, inițiatorul proiectului de lege, propune creșterea acestui indicator în trei etape: cu 240 de lei în 2021 și cu câte 210 lei în 2022 și 2023. ”Propunem etapizarea creșterii pentru a nu pune presiune mare pe buget. Am discutat și cu ceilalți inițiatori ai legii”, a spus Dohotaru.
Proiectul de lege a fost discutat în ședința Comisiei de Muncă marți, dar raportul a fost amânat cu o săptămână.
Guvernul a transmis un aviz negativ pentru proiectul de lege, arătând că inițiatorii nu prevăd sursa banilor necesari pentru creșterea ajutoarelor sociale.
Proiectul vine pe fondul creșterii rapide a deficitului bugetar prognozat pentru 2020 și 2021, creștere provocată atât de consecințele pandemiei de Covid-19, cât și de creșterile de pensii, alocații și salarii în mediul public.