Proiect de lege: Membrii CA ai BNR să răspundă civil sau penal pentru deciziile lor

Redactia | 23.03.2018

Daniel Zamfir, inițiatorul Legii privind darea în plată și a proiectului pentru plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare și de consum, vrea ca membrii Consiliului de Administrație al BNR să răspundă civil sau penal pentru deciziile ce decurg din atribuțiile de supraveghere prudențială.

Pe aceeași temă

 

 

Senatorul liberal a depus pentru prima dată proiectul în ultima sesiune legislativă din 2016, pe când era deputat, dar parlamentarii nu au apucat să mai dezbată proiectul până la refacerea Parlamentului ca urmare a alegerilor generale din acel an, ințiativa fiind clasată.

 

Pentru că membrii CA al Băncii Naționale a României (BNR) au un statut privilegiat care îi exonerează de răspundere civilă și penală și pot să nu își asume răspunderea în fața legii pentru decizii de importantă majoră asupra societății și economiei românești, senatorul cere acum, din nou, eliminarea din legislație a articolelor din statutul BNR care asigură acest lucru.

 

Legea privind Statutul Băncii Naționale a României stabilește că BNR are competența exclusivă de autorizare a instituțiilor de credit și răspunde de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit pe care le-a autorizat să opereze în România, fiind împuternicită să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora și să aplice sancțiunile legale în cazurile de nerespectare, precum și să controleze și verifice, pe baza raportărilor primite și prin inspecții la fața locului, registrele, conturile și orice alte documente ale instituțiilor de credit autorizate, pe care le consideră necesare.

 

Articolele pe care deputatul le vrea eliminate prevăd că membrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României și personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuții de supraveghere prudențială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credință și fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea atribuțiilor de supraveghere prudențială. Totodată, este eliminat articolul care stabilește suportarea cheltuielilor de judecată de BNR în astfel de cazuri, astfel că acestea vor fi plătite de personalul care se face vinovat de neîndeplinirea sarcinilor menționate.

 

”Se statuează un regim privilegiat pentru acest categorii de personal, un nou tip de imunitate care este de natură să creeze un dezechilibru în ceea ce privește răspunderea tuturor cetățenilor în fața legii în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu imunitate ce excede cadrului constituțional.

 

Practic, prin menținerea acestor prevederi în Legea privind Statutul Băncii Naționale a României putem vorbi despre o lipsă de asumare a responsabilității factorilor decizionali din cadrul BNR în condițiile în care aceștia nu răspund în fața legii pentru decizii de importanță majoră asupra societății și economiei românești”, arată senatorul Zamfir.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22