Pe aceeași temă
Proiectul, pus în dezbatere publică, vizează convorbirile pe care le au preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare atunci când descoperă că un cod numeric personal al unui alegător figurează ca fiind deja înscris în SIMPV (baza de date care va permite identificarea rapidă a unor intenții de fraudare prin vot multiplu).
Proiectul se referă atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare, scrie Mediafax.
Potrivit legii, AEP cu sprijinul STS şi INS asigură implementarea şi gestionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot si de prevenire a votului ilegal pe baza datelor şi informaţiilor din registrul electoral, registrul secţiilor de votare şi listele electorale suplimentare.
Proiectul de act normativ vizează:
- asigurarea de către STS a înregistrării convorbirilor dintre preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare efectuate în vederea soluţionării cazurilor în care codul numeric personal al unui alegător figurează ca fiind deja înscris în SIMPV;
- stabilirea sarcinilor operatorilor de calculator care nu au fost repartizaţi pe secţii de votare;
- reglementarea mesajelor furnizate de SIMPV, după validarea operaţiunii de preluare în ADV a codului numeric personal al alegătorului care se prezintă la vot;
- stabilirea mesajelor care pot apărea în interfaţa ADV, la alegerile locale şi parlamentare generale, în cadrul operaţiunii de verificare a codului numeric personal al alegătorului prin intermediul acestei aplicaţii.