Pe aceeași temă
„Partidul Uniunea Salvaţi România va depune, miercuri, un proiect de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, care să accentueze libertatea judecătorilor constituţionali de a formula opinii separate. Necesitatea proiectului de lege a apărut după ce în urmă cu doar câteva zile motivarea unei decizii controversate a Curţii Constituţionale a României a fost publicată fără a mai include şi opinia separată exprimată de judecătoarea Livia Stanciu“, se arată într-un comunicat al formaţiunii, citat de Adevărul.ro.
Proiectul USR propune modificarea şi completarea unor articole din Legea 47/1992 astfel încât să „accentueze libertatea judecătorilor constituţionali de a formula opinii separate" şi să statueze obligativitatea publicării opiniei separate în forma prezentată de autorul ei, fără nicio ingerinţă din partea celorlalţi judecători.
Proiectul introduce, de asemenea, noi condiţii pentru numirea în funcţia de judecător constituţional, respectiv cea de a deţine titlul universitar de doctor în drept şi cea de a nu fi fost membru într-un partid politic în ultimii nouă ani.
Aceste condiţii au rolul de a asigura îndeplinirea criteriilor de integritate şi de independenţă politică a judecătorilor CCR. „Curtea Constituţională este o instituţie fundamentală pentru democraţia noastră.
Deşi sunt numiţi de către Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României, judecătorii Curţi Constituţionale trebuie să fie imparţiali, iar deciziile lor nu trebuie afectate de considerente de ordin politic.
Pentru a da eficienţă principiului independenţei judecătorilor Curţii Constituţionale, USR consideră oportună introducerea, printre criteriile de selecţie a judecătorilor Curţii Constituţionale, a condiției ca aceştia să nu fi fost membri într-un partid politic în ultimii 9 ani", a declarat deputatul Stelian Ion, membru în Comisia juridică.
Curtea Constituţională a adoptat joi o hotărâre prin care preşedintele forului va putea bloca publicarea oricărei opinii separate sau concurente dacă se consideră că ele aduc critici CCR sau au caracter „sentenţios", „ostentativ" sau cu „tentă politică".
Decizia a fost luată ca urmare a publicării unor opinii separate în cazurile privind abuzul în serviciu şi a Legii 90, care sunt criticate ca afectând caracterul obligatoriu al hotărârilor Curţii.