Proiectul european „Economie, Legislaţie, Concurenţă” – o contribuţie importantă la pregătirea interdisciplinară a magistraţilor români

Gelu Trandafir | 08.10.2014

SHARE 0

Pe aceeași temă

Proiectul european „Economie, Legislaţie, Concurenţă”, desfăşurat în perioada ianuarie 2013 - septembrie 2014, a răspuns necesității de formare a magistraților în dreptul concurenței, oferind acele elemente de analiză economică necesare înțelegerii în detaliu a dosarelor de concurență. Deoarece studiile de drept din România, atât la nivel universitar cât şi post-universitar, nu includ elemente de analiză economică magistraţii şi avocaţii resimt lipsa unei baze solide în domeniu care să le permită o analiză completă a cazurilor de concurenţă şi a altor cazuri din sfera economică. Dacă avocaţii pot urma programe de pregătire specializate, magistraţii au mai puţine oportunităţi, atât din cauza limitărilor financiare cât şi din cauza lipsei experţilor în România. 

Cele patru seminare, două conferințe și „Ghidul pentru practicieni în dreptul concurenței” realizat de experții proiectului „Economie, Legislaţie, Concurenţă”, au încercat să răspundă acestei necesităţi oferind magistraților o mai bună cunoaștere a rațiunilor economice care determină comportamentul de piață al întreprinderilor, o mai bună înțelegere a analizelor economice și juridice care stau la baza deciziilor autorităților de concurență, Comisiei Europene și instanțelor UE. 

Proiectul a fost derulat de Freedom House România în parteneriat cu Consiliul Concurenţei, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Public, Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Achiziţii şi Magistrats européens pour la démocratie et les libertés (MEDEL).

În perioada ianuarie 2013 - septembrie 2014, în cadrul evenimentelor proiectului au fost formați ori au participat 144 magistrați: 112 judecători și 32 de procurori.

Bugetul proiectului a fost de 115.000 de euro, din care Comisia Europeană a contribuit cu 80% prin programul Civil Justice, restul fiind acoperit de Freedom House România.



Trainerii proiectului au fost furnizați de instituțiile partenere:

- Marius BULANCEA - procuror, consilier al Procurorului-șef al DNA, formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii

- Cristina BUTACU - directorul direcției juridic-contencios a Consiliului Concurenței, formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii

- dr. Adina CLAICI - expert internațional în economie, membru al echipei Economistului-șef al DG Competition din cadrul Comisiei Europene

- Mark CLOUGH QC - avocat, expert internațional în dreptul concurenței, ajutoare de stat și achiziții publice

- Bogdan DUMITRACHE - executor judecătoresc, formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii

- Fabio FILPO - expert internațional în dreptul concurenței

- Sorin FUSEA - avocat, președintele Asociației Naționale a Experții în Achiziții
- Norbert MAIER - expert internațional în economie, membru al echipei Economistului-șef al DG Competition din cadrul Comisiei Europene, a participat pro-bono la seminarele de formare a magistraților români. 
- dr. Valentin MIRCEA - avocat, fost vicepreședinte al Consiliului Concurenței
- Paul PRISECARU - director adjunct în cadrul Consiliului Concurenței, coordonatorul echipei de analiză economică

- Diana UNGUREANU – judecător, formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii

- Alexandra VACARU – consilier pentru Afaceri Europene al Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE din cadrul MAE, a făcut o analiză critică a acestui ghid.

Experții DG Competition Adina Claici și Norbert Maier au participat pro-bono la seminarele de formare a magistraților români. 

Trainerii proiectului, personalități recunoscute în domeniu, sunt și autorii unui „Ghid pentru practicieni în dreptul concurenței” o introducere în analiza comportamentelor ilegale în domeniul concurenței, realizat de editura C.H. BECK și prezentat la conferința de închidere desfășurată la București, în 30 septembrie 2014.

Ghidul este o introducere în analiza comportamentelor ilegale în domeniul concurenței, adresându-se atât practicienilor, cât și teoreticienilor din domeniul concurenței. Pe lângă elementele importante de legislație și jurisprudență, ghidul oferă practicienilor o mai bună cunoaștere a rațiunilor economice care determină comportamentul de piață al întreprinderilor și o mai bună înțelegere a analizelor juridice și economice ce fundamentează deciziile autorităţilor de concurenţă, ale Comisiei şi ale instanţelor Uniunii Europene.

TAGS:

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22