Proiectul privind grațierea,adoptat tacit de Senat,pe ordinea de zi a Comisiei din Cameră

E.b. | 12.06.2017

Comisia juridică din Camera Deputaților discută astăzi proiectul de Lege privind graţierea. Luna trecută, proiectul a fost adoptat tacit în Senat, în forma inițială a Guvernului, după împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare. În acest caz, Camera Deputaților este cameră decizională.

Pe aceeași temă

  

Proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate ar putea fi discutat, luni, în Comisia juridică a Camerei Deputaților, acesta fiind pe ordinea de zi a ședinței comisiei.

 

Termenul de depunere a raportului comisiei juridice este 20 iunie, precizează Agerpres.

 

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, după ce termenul pentru dezbatere și aprobare s-a împlinit la data de 23 mai.

 

Înregistrat la Senat la 1 februarie 2017, proiectul de lege al Guvernului privind grațierea unor pedepse a fost dezbătut și amendat semnificativ în Comisia juridică, condusă atunci de senatorul PSD Șerban Nicolae, fiind întocmit un raport de admitere pe 8 mai.

 

Plenul Senatului a decis, ulterior, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind grațierea unor pedepse, pentru o săptămână, decizia fiind una politică, luată de coaliția PSD-ALDE, care a susținut că legea trebuie adoptată în forma Guvernului și nu în varianta Comisiei juridice.

 

Totodată, Șerban Nicolae a fost înlocuit de conducerea PSD de la șefia comisiei juridice cu Robert Cazanciuc, fiind astfel sancționat pentru atitudinea sa în privința legii grațierii.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22