Propunere UDMR: eliminarea "statului naţional" din Constituţie

Fara Autor | 02.11.2011

Pe aceeași temă

Deputaţii UDMR au depus un amendament la proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei prin care se elimină caracterul naţional al statului român, cu toate că dispoziţiile actualei Constituţii privind caracterul naţional nu pot face obiectul revizuirii.

Articolul 1 din Constituţia actuală a României prevede, la alineatul 1, că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil".

Conform amendamentului depus de grupul UDMR, articolul 1. (1) va avea următorul cuprins: "România este stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil".

Actuala Lege fundamentală a României prevede, la articolul 152 - (1) privind"„Limitele revizuirii", că "dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii".

Preşedintele Comisie Juridice din Cameră, deputatul PDL Daniel Buda, a anunţat, marţi, că şedinţa comisiei programată pentru miercuri a fost amânată pentru o dată ulterioară pentru a solicita Guvernului şi Consiliului Legislativ un punct de vedere privind acest amendament al UDMR.

"Decizia de amânare a discutării proiectului de revizuire a Constituţiei e motivată de faptul că sunt foarte multe amendamente depuse la acest proiect legislativ. Am solicitat în acest sens un punct de vedere din partea Consiliului Legislativ şi din partea Guvernului pe aceste amendamente, astfel încât să avem un punct de plecare în discutarea şi eventuala adoptare a acestora în Comisia juridică, cu atât mai mult cu cât, vă mărturisesc, există un amendament prin care se doreşte modificarea articolului 1 din Constituţie în ceea ce înseamnă caracterul statului naţional unitar, lucru care, în opinia mea, n-ar putea fi modificat având în vedere limitele revizuirii Constituţiei. Tocmai de aceea, doream un punct de vedere din partea Consiliului Legislativ", a spus Buda.

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Daniel Buda (PDL), a purtat în ultimele săptămâni un schimb de corespondenţă cu Biroul Permanent al Camerei pentru a convinge conducerea acestui for legislativ ca proiectul de revizuire a Constituţiei să nu mai fie discutat în comisia parlamentară specială, ci în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22