Protest cu avioane din hârtie la Finanţe. Teodorovici primeşte declaraţia 600 pe calea aerului

E.b. | 04.02.2018

Un flashmob cu avioane din hârtie este anunţat pentru miercuri, în faţa Ministerului Finanţelor Publice, faţă de declaraţia 600. Protestatarii ar urma să facă avioane din hârtie pe care să le lanseze către instituţie.

Pe aceeași temă

 
  

Este timpul să facem Declarația 600 să zboare! Este important să ne facem vocea auzită, să cerem o soluție definitivă la haosul creat de Declarația 600. Vom trimite Ministrului Teodorovici declarația 600, dar nu prin intermediul funcționarilor de la ANAF ci pe calea aerului, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

Organizăm un Flash mob! Ne întâlnim miercuri la ora 12 în fața Ministerului Finanțelor, facem avioane de hârtie din Declarația 600 și le lansăm spre sediul Ministerului. Dacă ne strângem suficient de mulți vom organiza un eveniment suficient de vizibil pentru a nu putea fi ignorați de cei din Minister.

 

 

Guvernul a adoptat în 31 ianuarie Ordonanţa de Urgenţă privind prorogarea termenului pentru depunerea declaraţiei 600 de la 31 ianuarie, până în 15 aprilie. Ministerul Finanţelor va trebui apoi să găsească o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente.

 

Cu toate acestea, nu a modificat OUG-ul care stabileşte data de 25 martie privind prima plată trimestrială a contribuţiilor de asigurări sociale. Un director din cadrul firmei de consultanţă şi audit Deloitte România, Radu Derscariu, conform News.ro,Fiscul nu poate emite deciziile de impunere fără declaraţia contribuabilului, caz în care contribuabilul nu are nicio obligaţie de plată.

 

Formularul 600 a stârnit controverse în ultimele săptămâni, întrucât impune unor persoane în 2018 contribuţii la CAS şi CASS, indiferent de veniturile din aceste surse obţinute în acest an, condiţia fiind să fi avut anul trecut venituri de acest tip peste plafonul de 22.800 de lei pe an.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22