Protest faţă de proiectul de la Roşia Montană, în faţa ambasadei României din Londra

Fara Autor | 05.09.2013

Pe aceeași temă

Un protest de solidaritate cu cel din Bucureşti faţă de proiectul de la Roşia Montană, la care au participat între 150 şi 200 de persoane, a avut loc în faţa ambasadei României la Londra, relatează The Guardian.

 Oana Mondoc, în vârstă de 26 de ani, o activistă de la Londra, a organizat şi a participat la acest protest care ar fi atras între 150 şi 200 de persoane, români şi militanţi pentru protecţia mediului.

"Este o luptă simbolică a generaţiei noastre. Este unul dintre cele mai importante lucruri care se întâmplă acasă şi am aflat prin intermediul Facebook şi Twitter", a declarat ea. "Guvernul nostru şi-a folosit poziţia pentru a exploata, nu pentru a-şi proteja cetăţenii. (...) Oamenii vor continua să protesteze până când va fi clar că Parlamentul votează împotriva acestei legi şi declară astfel de mine ilegale", a adăugat ea, referindu-se la proiectul aprobat de Guvern în 27 august, care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană şi care urmează să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Jari Natunen, un biochimist finlandez, a condamnat aceste planuri, pe care le consideră similare schemelor realizate de compania minieră finlandeză Talvivaara, care a lăsat moştenire ape poluate cu uraniu şi metale.

Mii de persoane au ieşit pe străzi, duminică, în mai multe oraşe din România, pentru a protesta faţă de recentul proiect care permite companiei canadiene Gabriel Resources să exploateze aurul şi argintul de la Roşia Montană. La Bucureşti, proteste au avut loc zilnic, începând de duminică.

sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22